Orașul Reșița asezat pe valea Bârzavei, la 225 m altitudine medie; gara, autogara, hoteluri, etc. Din partea de vest a orașului începe drumul modernizat Reșița -Oravița din care se desprind traseele 3 și 4. Din centrul orașului se intră pe DN 58 Reșița -Anina, care urmează valea Domanului apoi străbate podișul calcaros Iabalcea până la comună Carașova. Din el se desprinde traseul 6 (spre Cheile Carașului), iar la Crucea Iabalcei (8 km de la Reșița) începe un drum comunal carosabil care trece prin satul Iabalcea și ajunge la Peștera Comarnic (8 km). Din el pleacă traseele 20 și 21. Comuna Carașova (190 m alt. medie) este un excelent punct de plecare în Cheile Carașului (traseul 5).
În comuna Vâliug șoseaua județeană se bifurcă, ramura din dreapta ducând la Stațiunea turistică Crivaia, iar mai departe se continuă cu un drum forestier ce urmează valea Bârzavei în amonte, cu ramificații spre Peștera Comarnic (pe la cantonul silvic Naveșul Mare) și Anina (pe la Șaua Cuptoare).
Orașul Anina este un important fost centru minier din Munții Aninei (gara, posibilități de cazare, trasee linie de autpbuz ). Din oras pleaca urmatoarele trasee turistice: traseul 23 (Cheile Gîrlistei); traseul 24 (Cheile Buhuiului, Lacul Mărghitaș, Cheile Carașului si Peștera Comarnic); traseul 27 (lacul și peștera Buhui); traseul 8 (valea Beului, Cascadele Beușniței și o parte din Cheile Nerei) care pornește din Steierdorf cartier al orașului Anina; traseul 30 (peșterile Plopa și Ponor).
Accesați și:
Trasee turistice în Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița:
http://www.cheilenereibeusnita.ro/index.php/trasee-turistice
Trasee CICLO-TURISTICE:
http://banatour.eu/poi_details.do?poi_id=16442
http://banatour.eu/poi_details.do?poi_id=16443
Valea Minișului (430 m alt. medie), loc de pe valea Minișului, pe DN 57 B. De aici pornesc traseele 11 (Lacul Buhui) si 10 (pe valea Beului).
Lapușnicu Mare (250 m alt. medie), comuna accesibilă de pe drumul comunal ce se desprinde din DN 57 B la Bozovici este punct de plecare pentru traseele 31 și 32.
Șopotu Nou (200 m alt. medie), comuna accesibilă pe drumul județean ce se desface din DN 57 B în apropiere de Bozovici, se află în valea Nerei. Este punctul de plecare pentru vizitarea Cheilor Nerei (traseul 13) din amonte spre aval.
Sasca Montană (175 m alt. medie), comuna pe valea șusarei, este legată de DN 57 printr-o șosea care pornește la sud-vest de Racâjdia. Este un punct de plecare în traseele spre Cheile Șușarei și Cheile Nerei.
Sasca Română (165 m alt. medie), sat așezat pe valea Nerei, la 1 km de comuna precedentă (drum comunal carosabil). Aici ajung traseele 13 (Cheile Nerei) și 8 (valea Beului).
Potoc (240 m alt. medie), punct de plecare pentru vizitarea Cheilor Nerei urmând un drum comunal carosabil (din sat spre dreapta) care duce la podul de peste Beu; aici întâlneste traseele 8 și 13 și cel spre Cascadele Beușniței urmând alt drum comunal carosabil (din sat spre stânga) ce trece pe lânga satul Socolari, de unde o ia spre dreapta (trecând pe sub Dealul Cetații) și ajunge în valea Beului la traseul 8.
Oravița (220 m alt. medie), oraș situat pe valea cu același nume (gara, autogara, hotel, motel), poate fi folosit ca punct de plecare spre interiorul munților, mai cu seamă spre Anina de unde încep mai multe trasee.
Posibilități de cazare. Raportat la teritoriul pe care îl ocupa Munții Aninei și la bogăția obiectivelor turistice de care dispune, numărul de locuri de cazare este încă insuficient în prezent.
Complexul turistic Secu (280 m alt. medie), situat pe malul stâng al lacului de acumulare Secu, este legat de Reșița printr-o șosea de 10 km. Dispune de 3 hoteluri (Turist, Constructor și Splendid) și mai multe vile.
Complexul turistic Crivaia (650 m alt. medie) se află pe versantul drept al văii Bârzava, la coada lacului de acumulare Vâliug, în poiana cu același nume. Deși complexul se află pe teritoriul Munților Semenic, el prezintă interes turistic și pentru drumeția din Munții Aninei. Complexul funcționează tot anul. Lângă barajul lacului Vâliug se află Casa-baraj (restaurant), alături de care sunt mai multe pensiuni și căsuțe. Complexul este accesibil din șoseaua modernizată Reșița - Vâliug - Complexul turistic Crivaia; din DN 6, din care, în comuna Slatina-Timiș, se desprinde șoseaua județeană care duce în comuna Brebu Nou (până aici nemodernizată), unde se află Stațiunea turistică ,,Trei Ape", apoi în comuna Vâliug de unde o ramificație a șoselei ne duce la complexul turistic. Dinspre Munții Aninei complexul turistic este accesibil pe traseele 1, 2 si 5. El este legat de platoul Munților Semenic prin poteci marcate.
Complexul turistic ,,Șapte Brazi" (375 m alt.) este situat în partea de vest a Munților Aninei, la capatul de vest al orașului Oravița, pe stânga văii Oravița, lângă Lacul Mare. Este accesibil din DN 57 B Oravița - Anina.
Stațiunea turistică Mărghitaș (565 m alt.) se află pe partea stângă a pârâului Buhui, lângă lacul de acumulare Mărghitaș. Stațiunea este accesibilă pe șoseaua asfaltată Anina - Mărghitaș (4 km) și pe traseul 24.
Pesterile descrise în lucrare se află pe traseele turistice sau în apropierea lor după cum urmează: Peștera Comarnic (traseele 5, 7, 18, 21, 22, 24, 25 și 26); Peștera Liliecilor și Peștera de sub Cetate II (traseul 5); Peștera Racoviță (traseul 22); Peștera Popovăț (traseele 24 si 26); Peștera Turcului, Peștera Pârșului de la Capul Baciului și Peștera de la Capul Baciului (traseul 19); Peștera cu Apă din Cheile Gârlistei și Peștera Galațiului (traseul 23); Peștera Mărghitaș (traseul 24); Peștera Buhui (traseul 27); Peștera Plopa și Peștera Ponor (traseul 30); Avenul din Poiana Gropii (traseul 2) necesită echipament special și stăpânirea tehnicii alpinismului; Avenul Cutezatorilor (traseul 16) a fost amenajat pentru vizitare de catre pionierii din Reșița.
.jpg)
1. Reșița - Secu (localitatea) - Vâliug - Complexul turistic Crivaia
Marcaj: banda roșie Durată: 4½ ore (3 ore Reșița - Vâliug; 1½ ore Vâliug - Complexul turistic Crivaia)
Descrierea traseului. Traseul urmează în parte șoseaua asfaltată Reșița - Vâliug tâind curbele pe care aceasta le face la traversarea unor pâraie. Marcajul începe de la Marginea (cartier al Reșiței) și urmează șoseaua tăiată în versantul stăng al Văii Mari până la contonul silvic Minda. De la canton, spre sud, se desprinde drumul forestier (traseul 18) ce duce la Peștera Comarnic. Aici șoseaua modernizată părăsește Valea Mare și urcă ușor pe valea Cuptoare. Marcajul banda roșie urmează șoseaua circa 500 m de la contonul silvic Minda coboară domol pe lânga pârâul Cuptoare. Poteca trece pe lângă un izvor, apoi se angajează într-un urcuș ușor și ajunge din nou la șosea pe care a traversează și intră în localitatea Secu. De la bifurcarea șoselei, se văd abrupturile calcaroase ale Dealului Cârșa. De aici se desprinde si poteca marcată cu punct albastru (traseul 2) care pornește de la localitatea Secu spre Complexul turistic Crivaia, trecând peste culmea Certej.
Traseul coboară în localitatea Secu și după 5 minute o ia la dreapta; iese din localitate, urmează un urcus o poteca, apoi un drum de căruță (circa 200 m) și ajunge din nou la șosea în dreptul km 7. În continuare, urcăm prin pădurea de foioase și conifere urmând sinuozitațile șoselei circa 1,5 km spre comuna Vâliug și coborâm pe o poteca pâna la Râul Alb; mergem în amante circa 100 m pe stânga apei, o traversăm, apoi urcăm în diagonală până la o ușoară înseuare de unde poteca coboară în valea Crainicului. Traversăm șoseaua forestiera din lungul pârâului, apoi apa și urcăm din nou la șosea pe care o urmăm circa 700 m pâna la o înseuare unde, în stânga șoselei, se află o cruce de piatră. Din înseuare marcajul părăsește șoseaua și urmează o poteca ce coboară ușor pe malul stâng al pârâului Vâliug până la capătul unui șir de oase situate în Poiana Vâliug.
Din Poiana Vâliug se deschide o perspectivă largă spre Munții Semenic prin tăietura dreaptă o pădurii urmată de linia telefericului care urcă pe culmea Pieptul Goznei până sub vârful Piatra Goznei (1447 m). De la acest vârf puțin proeminent și ușor bombat, privirea urmărește spre dreapta (spre sud) liinia aproape orizontală a reliefului până la Piatra Nedeii (1437 m), o altă proeminență a Munților Semenic, de unde, mai spre dreapta, relieful coboară ușor pierzându-se în zare. Din înaltimile Munților Semenic, spre valea Bârzavei, pornesc culmi scurte și împădurite care în stânga liniei de funicular (spre nord) ascund privirii vârfului Semenic.
De la șirul de case din Poiana Vâliug marcajul urmează șoseaua până în centrul comunei Vâliug, străbate spre sud localitatea și urcă ușor în lungul pârâului Gozna (afluent al Bârzavei pe dreapta) până ia o șosea modernizată. Spre stânga drumul merge la satul Garâna; spre dreapta la Complexul turistic Crivaia, iar înainte la stația de funicular care urcă la Complexul turistic Semenic. Marcajul banda roșie se continuă pe șosea până la funicular si de aici pe o potecă în panta abruptă, ce urmează linia telefericului, ajunge la Complexul turistic Semenic.
Traseul urmează șoseaua pe malul drept al Lacului Vâliug, fără marcaj, trecând pe lângă constructiile turistice. După ce depașește coada lacului ajunge la Complexul turistic Crivaia. De la complex, drumul (nemodernizat) se continuă în amonte pe valea Bârzavei spre Lacul Buhui sau spre alte puncte de interes turistic (traseul 5).
2. Secu - culmea Certej - Complexul turistic Crivaia
Marcaj: punct albastru Durată: 2-2½ ore
Descrierea traseului. În localitatea Secu se ajunge urmând șoseaua modernizată Reșița - Vâliug sau traseul 1 (banda roșie). Poteca marcată cu punct albastru se desprinde din traseul 1 la bifurcația șoselei spre Secu. Coborâm în valea Secu, traversăm apa și, ocolind o culme împădurită, urcăm pe valea Grosului (scurtă și adâncă) până la șoseaua modernizată pe care o urmăm circa 50 m spre stângă (spre comuna Vâliug) și ajungem la cantonul silvic din Poiana Bichii care se află lângă șosea. Lângă acest canton, din șoseaua modernizată se desprinde un drum forestier care ajunge la șaua Baciului și face joncțiunea cu traseul 18. Marcajul lasă în dreapta drumul forestier și urmează o potecă ce urcă ușor pe coastă de vest, împădurită, a dealului Piatra Albă (753 m). Traversăm o vale de doline și ajungem într-o înseuare unde se află o dolină mare, circulară. De aici, spre stânga, se desparte o potecă nemarcată care duce în drumul Vâliugului. Poteca marcată ocolește dolina și după circa 20 minute, urmând aproape curba de nivel, ajunge într-o mică poiană. Spre stângă, la circa 100 m o poteca duce la izvorul Fântâna lui Franț. Tot din această poiana urmăm spre dreapta o potecă nemarcată. După circa 300 m ajungem la avenul din Poiona Gropii, situat în poiana cu acelasi nume, săpat la contactul calcarelor cu gresiile. Avenul constituie punctul terminus al unei văi oarbe săpată în gresii și are 235 m adâncime, fiind cel mai adânc aven din Banat și al doilea din țară. După o coborâre pe verticală de 19 m avenul se continuă cu două sisteme de galerii care, la rândul lor, sunt mai întâi verticale apoi puternic înclinate, având pe parcursul lor mai multe platforme de regrupare. Explorarea lui necesită materiale speciale (scări, corzi, pitoame etc.) și stăpânirea tehnicii alpinismului subteran. Revenim în poiana la poteca marcată. Pornim într-un urcuș ușor printr-o pădure deasă în care se află mulți mesteceni. Potecă ne scoate pe culmea netedă a Certejului (unde mestecenii se înmulțesc). De aici, după un cot brusc spre stânga, poteca începe să coboare, mai întâi lin apoi din ce în ce mai repede până în fundul văii Crivaia Mare unde întâlneste un drum forestier. Marcajul urmează în aval drumul forestier care trece peste valea Bârzava aproape de coadă Lacului Vâliug și ajunge în șoseaua modernizată de pe malul lacului. Urmând în amonte șoseaua de pe malul drept al Bârzavei, după circa 500 m ajungem la Complexul turistic Crivaia.
3. Reșița - Lupac - Cioaca Lupacului - Dognecea
Marcaj: banda roșie Durată: 3-4 ore (comuna Lupac - comuna Dognecea l½ - 2 ore)
Descrierea traseului. Din partea de vest a Reșiței se urmează șoseaua modernizată care duce în comuna Lupac. La ieșirea din oraș, în spatele blocurilor, pe șosea se află marcajul banda roșie și banda galbenă (traseul 4) care merg împreună până la Crucea Lupacului tâind serpentinele mari ale șoselei. De la Crucea Lupacului, marcajul banda roșie urmează cu fidelitate șoseaua modernizată până aproape de ieșirea ei din comuna Lupac. După ce străbate comuna, la dispensar, poteca noastră (banda roșie) parasește șoseaua și se angajează, spre dreapta, pe un drum de căruță mai întăi pe stânga văii Ţiganca apoi, după 100 m, trece apa și urcă coasta unui deal și taie serpentinele mari ale drumului de căruță, după care trece pe lângă mai multe salașe. Incep să apară pâlcuri de stejăriș. Ajungem în dreptul vârfului Cioaca Lupacului (499 m), de unde privirea cuprinde larg depresiunea Lupac, Munții Aninei cu podișuri și creste ascuțite, Munții Semenic, o linie aproape orizontală cu trei proeminente care marchează, de la stânga la dreapta, vârfurile Semenic, Piatra Goznei și Piatra Nedeii. În dreapta noastră se zăresc dealurile Oraviței, câmpia Carașului și în prim plan partea de sud a Montilor Dognecei.
De la Cioaca Lupacului, marcajul urmează în continuare poteca ce trece pe lângă pâlcuri de pădure și prin fînețuri. Din loc în loc se văd suprafețe mici cultivate. La obârsia văii Ţiganca, potecă o ia brusc la dreapta și se bifurcă pe cca 100 m (având același semn), reântîânindu-se după câteva minute într-o poiană după care urmarește o culme scurtă, orizontală. Ea se abate la dreapta ocolind obârsia văii Ţiganca și intră în pădure. După un urcuș ușor începem sa coborâm când mai repede, când mai încet pe un drum de căruță ce strabate poieni și ne conduce într-un loc numit "La Cruce". Aici parașim drumul de căruță și, urmând o potecă cu pantă mare, ieșim pe malul stâng al Lacului Mare de la Dognecea. Urmăm în aval malul lacului, trecem peste baraj apoi pe lângă o cruce de marmură albă până la un stâlp indicator care se află pe strada principală din Dognecea. Parcurgând acest traseu trebuie multă atenție deoarece marcajul intersectează multe poteci nemarcate și drumuri de căruță.
4. Reșița - Crucea Lupacului - Lacul Vârtoape
Marcaj: banda galbenă Durată: 2-2½ ore
Descrierea traseului. Marcajul începe din vestul orașului Reșița, de pe șoseaua care duce spre comuna Lupac. Până la Crucea Lupacului mergem pe traseu comun cu banda roșie (traseul 3). De la Crucea Lupacului traseul nostru (banda galbenă) se desparte de banda roșie urmând un drum forestier caruia îi taie serpentinele. Ajungând pe Tâlva Ţapului (426 m) avem o priveliște frumoasă spre Munții Aninei (din zona Cheilor Carașului) și Semenicului. În continuare, marcajul urmarește drumul, parcurgând o culme prelungă, despădurită. Trecem pe la obârsiile văilor Stârcovaț și Lupacul Mic care se află în stânga, intrăm în pădure și coborâm la cantonul silvic Locai. Mai departe poteca taie din nou serpentinele drumului, trece pe lângă Dealul Popii și la un cot brusc al drumului o ia la dreapta pe o potecă ce coboară accentuat până la confluența a două păraie unde intră în alt drum forestier. Urmăm în aval drumul forestier, trecem pe lângă cabana Ferendia și ajungem la coada lacului artificial Vârtoape (circa: 250 m lungime, 150 m lațime și 10 m adâncime la baraj), pe care îl depașim și ne îndreptăm spre alt lac artificial mai mic, Lacul Vârtop. Ambele lacuri se află pe valea Ferendia. De la ultimul lac marcajul banda galbenă continuă până la gara Coltan (1-1½ ora) și Bocșa-Izvor (1-1½ ora).
5. Carașova - Cheile Carașului - Prolaz - Podișul Iabalcei - Peștera Comarnic - Complexul turistic Crivaia
Marcaj: banda albastra Durata: 6-7½ ore fara vizitarea pesterilor (Carasova - Prolaz 1½-2 ore; Prolaz - Peștera Comarnic 2-2½ ore; Peștera Comarnic - Complexul turistic Crivaia 2½-3 ore).
Descrierea traseului. Marcajul începe de la biserica din Carasova, traversează Carașul și urmează, în amonte, malul stâng al râului intrând în chei. Încă de la început poteca este bine conturată; lăsăm în dreapta cele două deschideri suprapuse ale Peșterii Valeaga care în trecutul geologic se unea cu Peștera de după Cârșa (a carei intrare este însă deasupra cheilor) și ne afundăm în Cheile Carașului urmând meandrările râului. Versantul drept (deci în stânga noastră) este abrupt și lipsit de vegetație; aici se află deschiderea Peșterii Liliecilor (lată spre tavan și îngustă la bază) vizibilă din poteca, deasupra apei. Pentru a ajunge la peștera, trecem apa și urcăm relativ ușor cei 15 m înalțime până la gura peșterii cățărându-ne pe stâncă. Peștera este formată dintr-o singura galerie lungă de 640 m lipsită de un curs de apă permanent. La precipitații atmosferice bogate, ultima jumătate a peșterii este parcursă de apa care se pierde într-un aven. Încă de la intrare, galeria are 10 m înalțime și tot atâta lațime. După vreo 30 m parcurși, întâlnim pe talpa peșterii movilite conice de guana depuse de coloniile de lilieci, de unde vine și numele peșterii. Continuăm înaintarea printr-o galerie care devine mai scundă și după 200 m parcurși, trecând de câteva cotituri, întâlnim pe talpă cîteva ponoare prin care se drenează apa de infiltrație. După o cotitură la dreapta și câțiva zeci de metri parcurși ajungem la primele concrețiuni mai importante. De aici, concrețiunile devin mai numeroase, galeria face un cot brusc la dreapta apoi, mai departe, un alt cot la stânga și după 25 m tavanul se apropie de talpa nisipoasă a peșterii lăsând impresia ca galeria se înfundă. În anul 1965 s-a săpat un culoar în nisipul de pe talpă putându-se astfel explora și carta încă 200 m de galerie. Explorarea este dificilă din cauza nisipului, blocurilor de calcar prabușite și a apei care, la viituri, poate umple toată galeria, destul de scundă în unele locuri (0,60 m). La capatul galeriei explorate se află foarte mult nisip și pietriș care opresc înaintarea. Ţinând seama că peștera are o dezvoltare generală spre nord-vest față de intrare, la capătul ei sântem sub DN 58 Reșița - Carașova și avem deasupra noastră un pachet de calcare gros de peste 110 m.
Revenind în poteca, ne continuăm drumul în amonte, pe partea stângă a Carașului. Poteca este săpată în stâncă și la un cot mare al râului trece printr-o tăietură îngustă de pădure. Pereții sălbatici ai cheilor cu pâlcuri de vegetație, în care predomină liliacul sălbatic, se apropie din ce în ce mai mult. Jos, sub noi, se aude vuietul apei în lupta cu stânca. Trecând de tăietura, în stânga noastră, deasupra peretelui abrupt din dreapta Carașului, se zăresc zidurile cetății Carașovei. Trecem prin dreptul ei și ajungem la cel mai mare cot pe care-l face Carașul în aval de Prolaz. Aici, în malul drept, se află Peștera de sub Cetate II, a carei intrare este mascată de vegetație arborescentă. Înainte de cot trecem apa pe o punte improvizată și urcând ușor 10 m ajungem la deschiderea peșterii, Peștera de sub Cetate II are o lungime de 580 m și este lipsită de un curs de apă permanent. Explorarea ei este relativ ușoară prin faptul că nu prezintă obstacole mari, iar galeriile sunt largi. Înaintând prin galerie urcăm mai multe repezișuri și după câteva coturi ajungem la o bifurcație ale carei ramuri se reântâlnesc după circa 50 m. Pe pereți se observă intercalațiile de silex din masa calcarelor care rămân în relief, dând peșterii o notă caracteristică. În continuare galeria cotește ușor și după circa 250 m de la intrare se bifurcă. Ramura din dreapta (circa 80 m lungime) se termină cu un lac, iar ramura din stânga continuă cca 200 m. O urmăm și după 30 m întâlnim primul obstacol serios: o săritoare de 13 m pe care ne cățărăm ajutați de politele de silex. Galeria în care intrăm este larga și din ea se desprind alte două galerii care se înfundă după câteva zeci de metri. După aproape 150 m și galeria principală devine inaccesibilă din pricina nisipului și o apei.
După explorarea peșterii revenim în potecă și ne continuăm drumul spre depresiunea Prolaz trecând pe sub dealul Zabel (în dreapta); în stânga privirea se îndreaptă spre abrupturile dealului Stocic. Aici Cheile Carașului sunt mai salbatice și mai prăpăstioase. Poteca se apropie de apă și după un mic cot, în fața noastră se deschide mica depresiune a Prolazului (prolazia în limba carașovenilor înseamnă ,,loc de trecere"), marginita de stânci calcaroase. Până aici am parcurs 1½-2 ore prin chei fără a socoti explorarea peșterilor.
Ajunși la Depresiunea Prolazului, cu sălașe și culturi răsfirate prin ea, urmăm poteca în amonte, trecem Carașul pe dreapta lui; după ce străbătem curtea unui sălaș începem să urcăm pe serpentine partea abruptă și înierbată a Cracului Ciobanului întâlnind în stânga traseul 6 (tot banda albastră) care duce la Crucea Iabalcei. Ajunși pe Podișul Iabalcei, urmăm poteca pe marginea Cheilor Carașului având în stânga o largă depresiune carstică formată prin unirea dolinelor (uvala) numită Groapa Iepii, apoi, mai departe, lăsăm în stânga dealul Pavana după care ajungem la o înșiruire de doline care schițează forma unei văi (vale de doline). Ne aflăm la un cot mare al Carașului, deasupra Peșterii Ţolosu. Traversăm valea de doline și ne îndepărtăm de Cheile Carașului care rămân în dreapta. Străbătem astfel o porțiune din marele podiș calcaros al Iabalcei întâlnind în drumul nostru nenumărate doline și lapiezuri. De pe podiș se văd foarte bine culmile Semenicului, iar în dreapta, peste Cheile Carașului, se desfașoară culmea Socolovățului.
Poteca se transformă într-un drum de căruță; cotește ușor la dreapta, întâlnește traseul 21, nemarcat, ce vine din stânga și trece printr-o livadă de pruni. Străbate o porțiune din podișul Iabalcei numită Poiana Stâncoasă (sau Crna Pole) printre doline și lapiezuri, după care începe să coboare printr-o vale de doline în lunca pârâului Comarnic. Traversăm apa aproape de confluența cu pârâul Toplița și ajungem în șoseaua Reșița - Comarnic - Anina. Încă de la coborârea de pe podiș prin valea de doline, în fața noastră se vede cantonul silvic Comarnic care rămâne în stânga. Urmăm șoseaua în amonte circa 200 m și la cotul pe care-l face trecând podul peste pârâul Comarnic poteca noastră se întâlneste cu traseul 7 (cruce roșie). În apropiere se află Peștera Comarnic, cea mai lungă peștera din Banat (4040 m), împodobită cu formațiuni stalagmitice.
Galeriile Peșterii Comarnic au fost formate de pârâul Ponicova, care, pierzându-și cursul de la suprafață, s-a adâncit în calcarele din dealul Cleanțul Putnata formând un sistem de galerii dispuse pe două etaje. Etajul inferior este străbătut de apele Ponicovei numai la debite mari și nu poate fi parcurs în întregime din pricina unor sifoane și a apei care, în unele cazuri, inundă complet galeria. Etajul superior are o lungime de peste 1,6 km și este fosil, fiind lipsit de ape curgătoare. Prin formațiunile care le conține constituie atracția turistică a peșterii.
Peștera Comarnic este accesibilă prin două intrări: intrarea Ponicova (470 m altitudine), pe unde se pierde apa Ponicovei și intrarea Comarnic (440 m altitudine). Deoarece vizitarea ei se face numai cu ghidul oficial al peșterii o vom descrie sumar. De lângă podul unde se întâlnesc marcajele urmăm o potecă nemarcată, care urcă prin pădure. Lăsăm în dreapta valea formată de resurgenta Ponicovei și în 10 minute sântem la intrarea Comarnic. Încă de la primii metri parcurși, pe pereți se văd cifre scrise cu roșu care au servit la ridicarea topografică. Culoarul pe care-l parcurgem ne scoate în Sala Mică cu blocuri, numită așa din cauza blocurilor mari de calcar de pe talpă ei și peste care trebuie să trecem. Asemenea blocuri sunt în multe porțiuni ale peșterii și creează dificultăți la înaintare. De aici străbatem o succesiune de galerii și săli după care ajungem în Sala cu Argilă, unde se află formațiuni stalagmitice monumentale. Înaintând, ajungem într-o porțiune a peșterii numită ,,Muzeul" unde se află nenumărate forme concreționare. Mai departe galeria face câteva cotituri bruște; pe pereți se văd scurgeri parietale monumentale și la un moment dat, pe talpa ei, apar baraje stalagmitice înalte care primavara închid lacuri de aproape un metru adâncime.
În continuare, urmează Sala de Cristal în care întâlnim alte splendori ale peșterii, apoi Sala Domului împodobită frumos cu stalactite de un alb imaculat. De aici parcurgem câțiva zeci de metri printr-o galerie neprimitoare, după care aceasta se bifurcă. Ramura din stânga se duce în Sala Virgină unde stalagmitele, divers colorate, sunt adunate ca într-un muzeu, iar ramura din dreapta, tot printr-o galerie neprimitoare, ne scoate afară din peștera, acolo unde pârâul Ponicova intră în etajul inferior. Urcăm versantul stâng al pârâului până la o poiană unde întâlnim un drum de căruță care ne conduce după 20 minute în drumul Reșița - Comarnic - Anina pe care am părăsit-o la intrarea în peștera. Urmăm drumul spre dreapta și după circa 3 km suntem din nou la cantonul silvic Comarnic.
De la podul peste Comarnic, în continuare, marcajele banda albastră (traseul nostru) și cruce roșie (traseul 7) merg comun. Urmăm malul drept al pârâului Comarnic pe un drum forestier circa 250 m, după care, lăsând în dreapta o confluență, trecem pe partea stângă a pârâului și urmăm o potecă ce urcă abrupt pe Cracul Moranului străbătând o pădure falnică de fag. După un urcuș greu ajungem în Poiana Betii; cotim ușor la stânga îndreptându-ne spre Vârful Betii (866 m) unde se află un semn topografic. Din acest vârf poteca o ia din nou la stânga urmând culmea și după 250 m parcurși ne desparțim de marcajul cruce roșie (traseul 7) care o ia brusc la dreapta spre vila Klaus. Noi urmăm marcajul banda albastră prin finețurile din poiana parcurgând o culme netezită; poteca face un cot la dreapta și începe să coboare ușor după care face un alt cot la stânga pe un bot de deal, punct numit ,,La Fagul Scris". De aici poteca coboară o pantă înclinată, parăsește poiana și după un parcurs de 20 minute prin pădure ajunge la Bârzava pe care o traversează și intră în drumul forestier ce duce spre Lacul Vâliug (la stânga) și vila Klaus (la dreapta). Marcajul nostru urmărește drumul forestier spre stânga și după 1,5 km ajunge la Complexul turistic Crivaia, punctul terminus al traseului nostru.
De la complex, banda albastră se continuă pe versantul drept al văii Bolnovăț, apoi pe culmea Pieptul Goznei și iese sub vârful Piatra Goznei. Aici se unește cu marcajul banda roșie ce vine de la stația de teleferic , împreună, ajung la Complexul turistic Semenic (timp de parcurs 1½-2 ore).
6. Crucea Iabalcei - Prolaz
Marcaj: banda albastră Durată: 1 ora
Descrierea traseului. La Crucea Iabalcei se poate ajunge pe DN 58 Reșița - Carașova (cca 10 km) modernizat. Venind dinspre Reșița, înainte cu 500 m de Crucea Iabalcei, din stânga drumului se desprinde o potecă urmată de marcaj. Poteca străbate o parte din podișul calcaros al Iabalcei trecând prin fînețuri sau ocolind doline. După circa 800 m de la șosea, traversează drumul spre Iabalcea îndreptându-se spre sud-est. Dolinele devin mai numeroase, unele având culturi pe ele. Apar din ce în ce mai multe lapiezuri. La un moment dat poteca traversează pe nesimțite valea de doline a Iabalcei apoi urcă ușor pe dealul Pasac (692 m) de unde putem admira sălbăticia Cheilor Carașului și a podișului Iabalcei care se află în prim plan, iar mai departe depresiunea Lupac, munții Dognecei și ai Semenicului. Din dealul Pasac poteca coboară spre mica depresiune a Prolazului traversând mai întâi o vale torențială în care se văd șisturi argiloase negre. Înainte de a ajunge pe fundul depresiunii, se face joncțiunea cu traseul 5 (tot banda albastră).
7. Peștera Comarnic - Poiana Betii - vila Klauss
Marcaj: cruce roșie Durată: 1½-2 ore
Descrierea traseului. De la Peștera Comarnic până în Poiana Betii traseul este comun cu banda albastră (traseul 5). În poiana, poteca marcată cu cruce roșie o ia brusc la dreapta (în timp ce banda albastră merge înainte), părăsește poiana și coboară domol printr-o pădure de brazi, trece printr-o poieniță cu mesteceni razleți apoi, tot prin pădurea de brazi, coboară accentuat în serpentine largi. După ce depășește un foișor continuă până la râul Bârzava. Traversăm râul și intrăm pe un drum forestier; urmăm drumul spre dreapta și după 200 m ajungem la vila Klauss. De aici marcajul cruce roșie urcă pe Cracul Molidului până la Complexul turistic Semenic (timp de parcurs 2-2 ½ ore de la vila Klauss).
8. Steierdorf - Lacul Ochiul Beu - Podul Beu -Sasca Română
Marcaj: banda albastră Durată: 6½-8 ore (4-5 ore Steierdorf - Lacul Ochiul Beu; l½-2 ore Lacul Ochiul Beu - Podul Beu; 1 ora Podul Beu -Sasca Română)
Descrierea traseului, Pentru o intra în acest traseu, din orașul Anina ne deplasăm până în centrul cartierului Steierdorf unde se găsește scoala. De aici urmam strada Crivina pentru a tăia un cot al drumului național 57 B Oravița - Bozovici pe care îl urmăm. Parcurgând șoseaua, putem privi spre stânga partea de sud a depresiunii Anina marginita de Cioaca Morii (795 m) și Culmea Uteriș, iar în fundalul perspectivei, prin unghiul văii Miniș, zărim culmea Cleanțul Roșu - Grohanul Mic.
Poteca marcată pornește din șosea și coboară ușor pe culmea dintre văile Ponor și Bido. În dreapta noastră se înalță Tâlva Ponor (836 m) și Tâlva Zânei (939 m), complet împădurite, iar în față se deschide valea largă a Ponorului care se înfundă în podișul carstic cu același nume, fiind o vale carstică oarbă. Marcajul urmează o potecă bine conturată, traversează pârâul Ponor puțin în amonte de confluența cu pârâul Bido și ajunge pe terasamentul fostei căi ferate forestiere pe care-l urmează în aval (spre stânga). Trecem pe lângă cantonul silvic Poiana Cerbilor, situat în poiana cu același nume, și după traversarea Văii Cerbilor ajungem la un drum forestier pe care-l urmăm tot spre stânga (sud). După aproape 200 m, în stânga noastră se desface o potecă printre tufișuri care, după câteva minute, ne conduce la izbucul Fântâna de Piatră situat în apropierea pârâului Ponor . Ca punct de reper mai vizibil ne poate servi drumul de căruță care o ia spre dreapta și se înfundă în pădure. Urmăm, în continuare, drumul forestier și, după circa 400 m, intrăm spre stânga pe o potecă și ajungem din nou la pârâul Ponor, în locul unde acesta se pierde în calcare străbătând galeriile Peșterii Plopa. Aici putem ajunge și de la izbucul Fântâna de Piatră urmărind în aval cursul pârâului.
Revenind la drum acesta se bifurcă, ramura din stânga fiind folosită de traseul 30. Poteca noastră urmează drumul înainte (sud), trece pe lângă niște case de pe podișul calcaros Crivina, străbate un debleu, lasă în dreapta alt drum forestier, apoi trece Minișul pe un pod și, în urcuș ușor, ajunge la cantonul silvic Crivina (Uteriș). De aici, poteca urca domol și intră în pădurea de foioase urmând un drum de căruță care se transformă în poteca largă; trece prin Poiana Mușuroi și coboară lin ajungând în Poiana lui Marcu cu multe doline. Chiar la intrarea în poiana, întâlnim marcajul banda galbenă (traseul 30) care vine din stânga pe un drum forestier. În continuare, până la cantonul silvic Delamea, ambele marcaje urmează același traseu. Poteca străbate poiana spre sud și după circa 400 m de la întâlnirea marcajelor ajunge la un alt drum forestier. Marcajele urmează acest drum 200 m după care se abat la dreapta și, prin pădure, intră aproape imperceptibil în valea Racăjdianului, lipsită de apă. Drumul forestier pe care l-am lăsat spre stânga străbate partea de nord a Poienii Gura Racăjdianului, intră în pădure și, înainte de a ajunge la Poienile Omul Mort, începe să fie marcat cu banda galbenă. Este marcajul care vine din localitatea Valea Minișului (traseul 10) și l-am întâlnit în Poiana lui Marcu.
Intrate în valea Racăjdianul (numele văii Beu în cursul superior), marcajele urmează, prin pădure, o potecă largă, de multe ori spălată de ape , când pe dreapta, când pe stânga talvegului în care se află mai multe ponoare. La un moment dat, dintr-o poiană din dreapta văii vin apele unui izbuc care ne însoțesc circa 500 m pierzându-se apoi difuz în patul văii. În continuare, valea este din nou seacă până la confluența cu Selestiuta, un afluent cu apă permanentă pe dreapta Racăjdianului. De la aceasta confluență până în dreptul Lacului Ochiul Beu, valea își schimbă numele în Beu Sec, aceasta din pricina că în perioadele secetoase, când debitul apei este mic, valea este seacă, toata apa pierzându-se în patul ei.
Urmam în continuare poteca din versantul stâng al văii Beu Sec, lăsăm în stânga un afluent mai important (Padina Ursoaia Mare) și ajungem în Poiana Pauneștilor . La acest canton marcajul banda galbenă se oprește; noi urmăm în aval un drum forestier carosabil (marcat numai cu bandă albastră) care trece când pe dreapta când pe stânga văii. Lăsăm în stânga alt drum forestier care duce (dupa circa 1 km) în Poiana Beușniței și după 1 ora de la cantonul silvic Delamea și 4-5 ore de la Steierdorf ajungem într-o poieniță cu o plantație de brazi unde se află lacul carstic Ochiul Beu. Aici marcajul nostru întâlnește traseul 9 (triunghi albastru) care conduce la Cascadele Beușniței.
Lacul Ochiul Beu se află la o altitudine de 310 m în unghiul format de confluența Beușniței cu Beu Sec. Apropierea de apele Beușniței lasă impresia că lacul este alimentat de acestea. În realitate el este alimentat de un izbuc situat pe fundul dolinei în care este instalat lacul, iar emisarul (pârâul care se formează din lac) debusează în valea Beu Sec care de aici în aval se numește Beu. Lacul Ochiul Beu are o forma aproximativ ovală, o suprafață de 284 m2 și o adâncime maximă de 3,6 m.
Din dreptul Lacului Ochiul Beu marcajul nostru urmeaza în aval drumul forestier carosabil pe partea dreapta a Beului, urcă ușor și după 1.250 km întâlnește un drum forestier carosabil care vine în dreapta, din satul Socolari. De aici, parcurgând o distanță de 750 m pe drumul forestier care se continuă pe dreapta Beului ajungem la cantonul silvic Valea Beului unde se termină drumul forestier carosabil. Marcajul trece pe lângă canton și urmează în continuare o potecă largă mai întâi deasupra apei apoi, lăsând în dreaptă un drum este formată din câteva case râsfirate într-un bazinet din chei . Traseul marcat pornește din localitate, de la podul peste Miniș, și urmează în amonte șoseaua modernizată, pe stânga Minișului. După 4 km, la podul Calugaro, traseul părăsește șoseaua, trece podul peste Miniș urmând un drum forestier în lungul văii carstice Călugăra. Zona străbătută este împădurită dar sunt și porțiuni proaspăt defrișate. Drumul forestier urmat de marcaj urcă ușor în serpentine și după 2 km întâlnește drumul forestier care vine din Valea Căldării. Acesta ramâne în stânga, iar drumul nostru urcă lin pe coasta vestică a culmii Păuleasca ajungând apoi pe un podiș ciuruit de doline. Urmăm drumul tot spre dreapta, ajungem în Poienile Omul Mort și după 400 m suntem în Poiana lui Marcu. Străbatem partea prelungă de sud-est a acestei poieni și după circa 300 m întâlnim marcajul banda albastră (traseul 8) care vine din dreapta. Până la cantonul silvic Delamea ne vom continua drumul pe traseu comun (vezi traseul 8).
11. Valea Minișului - Dealul Trei Movile - Lacul Buhui
Marcaj : triunghi roșu Durată: 4 ore
Descrierea traseului. Marcajul începe de la podul peste Miniș din localitatea Valea Minișului. Traversăm drumul național și urcăm prin pădure pe versantul stâng al Ogașului Babei. Ieșim din pădure și urcăm pe la liziera unei plantații de brazi până în partea de vest a dealului Zăbălu Mare (835 m) de unde se deschide o perspectiva frumoasă spre culmile sudice ale Munților Semenic și spre culmile Munților Aninei din zona văii Golumbu. Aici marcajul intră din nou în pădure și urmează o culme prelungă. Poteca, de multe ori abia vizibilă (dealtfel ca și marcajul care este foarte rar) sau barată de copaci căzuți, urcă pe la Locul Dracului (a proeminentă pe culme), apoi coboară într-o înseuare și din nou urcă pe dealul Hunca Trei Movile (927 m). De aici traseul se îndreaptă spre nord urmând culmea prelungă a Dealului Hotarului care formează cumpăna de ape dintre pâraiele Buhui în vest (stângă) și Poneasca în est (dreapta). Poteca este prost întreținută și barată de copaci căzuți. Străbatem un luminiș cu ierburi apoi începem să urcăm ușor și ajungem în partea de vest a podișului calcaros Cârneala unde întâlnim marcajul punctul roșu (traseul 12) ce vine din dreapta de la localitatea Poneasca. Până la Lacul Buhui traseul comun urmează un drum de căruță (ce ocolește doline) și după un kilometru intră într-un drum forestier. Urmăm spre stânga drumul forestier (ieșind totodată din zona de calcare) printr-un coborâs ușor în serpentine și după circa 2 km ajungem pe malul Lacului Buhui. Urmăm malul drept circa 10 minute până la cantonul silvic Buhui unde se termină cele două marcaje. De aici se pot vizita orașul Anina și Peștera Buhui (traseul 27).
12. Poneasca - Poiana Moșneagul Mare - Lacul Buhui
Marcaj: punct roșu Durată : 4 ore
Descrierea traseului. Poneasca se află pe valea cu același nume; aici se ajunge parcurgând 3 km pe un drum carosabil care se desprinde din DN 57 B Bozovici - Anina. Marcajul urmează drumul în amonte câteva zeci de metri, apoi o ia la stânga trecând peste pârâul Poneasca și se angajează pe un drum forestier de pe stânga Gusecului pe care-l urmează în amonte 1 km, trecănd când pe o parte când pe alta a pârâului. Lasă în dreapta ogașul Prisoca, apoi drumul forestier, urmând în continuare o poteca ce serpuiește pe malul pârâului Gusec străbătând o pădure deasă și sălbatică. Dintr-o lărgire a văii poteca începe să urce abrupt pe versantul stâng al pârâului pierzându-se deseori prin frunziș. După ce am urcat o diferența de nivel de circa 250 m de la plecare ajungem în partea de vest a poienii Moșneagul Mare. O străbatem păstrând directia nord-vest; intrăm din nou în pădure și totodată în podișul calcaros Cârneala ciuruit de numeroase doline. Poteca marcată se întretaie cu altele nemarcate și cu drumuri forestiere, încât trebuie să fim foarte atenți la marcaj.
Trecând prin mai multe doline sau ocolind altele, parcurgem extremitatea sudică a podișului Cârneala. Poteca începe să urce ușor până într-o poieniță prelungă unde întâlnește poteca marcată cu triunghi roșu (traseul 11) ce vine din stânga, dinspre Valea Minișului. De aici și până la Lacul Buhui ambele marcaje urmează același traseu (vezi traseul 11).
13. Șopotu Nou - Cheile Nerei - Sasca Română
Marcaj : banda roșie Durată : 8-9 ore (1½-2 ore Șopotu Nou - Poiana Meliugului; 1½-2 ore Poiana Meliugului - Poiana Alunilor; 3 ore Poiana Alunilor - cantonul silvic Damian; 2 ore cantonul silvic Damian - Sasca Română)
Descrierea traseului. Marcajul începe din comuna Șopotu Nou de la podul de beton peste apa Bucevii și urmează în aval un drum de căruță pe partea stângă a Nerei. În aceste locuri valea Nerei este largă, cu multe poieni și numeroase sălașe. Pantele sunt relativ domoale și împădurite; urmând drumul de căruță străbatem poiana largă o Strajiței și, la capătul ei, înainte de a ajunge la ogașul Rogozului, trecem Nera pe partea ei dreaptă și ajungem în Poiana Corbului, mai mare decât cea a Strajiței. Drumul se continuă însă și pe partea stângă a Nerei până la ieșirea din satul Dristie . Desi în dreapta noastră se află versantul relativ abrupt al culmii Strajița, valea se menține largă deoarece pe stânga Nerei se desfășoară poiana de la Dristie dominată de vârful Fetei Mari. Urmând în continuare poteca (de fapt un drum de căruță) pe dreapta Nerei, trecem peste ogașul Bresnic si ajungem în poiana Bresnic dominată spre nord-est (dreapta) de Vârful Ars (546 m), iar spre sud-vest (stânga) de dealul sestul Stancilova. Străbatem în lung poiana și la capătul ei, la Cotul Blidaresei, întâlnim un sălaș de unde se desprinde, spre dreapta, traseul 14 (bandă galbenă). Aici valea Nerei se îngustează brusc având caracter de chei pe care și-l va păstra până aproape de Sasca Română. Urmăm în continuare marcajul prin cheile impresionante ale Nerei trecând pe lângă câteva sălașe. În stânga noastră, pe cealaltă parte a Nerei, se succed Cârșa cu Ţoale, Cârșa Lungă și Cleanțul Prihodului, iar în dreapta avem pantele împădurite ale vârfului Sparturile care, pe masură ce înaintăm, devin din ce în ce mai abrupte apropiindu-se de Nera (pentru croirea drumului stânca a fost dinamitată). Trecând de aceasta strâmtură, valea se lărgește brusc lăsând loc unui bazinet marginit de pante abrupte - sântem în Poiana Meliugului unde se află câteva sălașe și culturi agricole. Chiar la intrarea în poiană, din drum se desprinde spre dreapta traseul 16 (cruce roșie) spre avenul Cutezatorilor. Urmăm drumul de căruță care străbate poiana în lung și, după puțin timp, în față ne apare peretele impresionant al Cârșei Meliugului în care se văd câteva deschideri ale unor nișe carstice. La capătul poienii, din drumul nostru se desprinde traseul 15 (punct albastru) care urmează partea dreaptă a Nerei. Noi cotim la stânga și urmăm marcajul banda roșie care traversează Nera pe o punte suspendată. Lăsăm în urmă o moară care este pe ogașul Haimellug (sau Unțan) și urcăm, prin pădure, panta Culmii Lacului până la un loc unde se află niște scaune (bănci), de aceea locul o fost numit ,,La Scaune". Aici poteca noastră se încrucișează cu traseul 17 (cruce albastră) care duce la Lacul Dracului.Pentru a ajunge la acest lac părăsim marcajul nostru și urmăm spre dreapta poteca marcată cu cruce albastră. Trecem printre tufe de liliac sălbatic apoi ne angajăm în coborâș prin pădure și după 15 minute suntem lângă lac. Lacul Dracului se află pe partea stângă a Nerei, la gura peșterii cu același nume, lungă de 68 m. Are o formă aproape circulară și o adâncime de 9 m. El o apărut la zi prin prabușirea bolții peșterii, din care pricină o parte din malurile lacului sunt în surplombă. Lacul este alimentat de apele Nerei care circulă prin fisurile calcaroase dar și din precipitații.
Revenim în punctul ,.La Scaune" și ne înscriem din nou în poteca noastră (banda roșie). Coborâm până în talvegiul Ogașului Porcului unde se află un izvor, apoi urmăm în aval malul Nerei. Traversăm Ogașul Ulmul Mic, apoi o culme secundară (numită Cracul Iordanului) pentru a evita Conveiul Scurt al Nerei. În vârful culmii se desprinde spre dreapta o potecă nemarcată care duce la un punct de belvedere. După traversarea culmii, lăsăm în dreapta (dincolo de Nera) Poiana Alunilor și trecem pe sub Cleanțul Farna, în care se află Peșterile de la Farna. Mai departe străbatem o poiană, trecem de ogașul Ulmul Mare și lăsând în stânga (chiar lângă potecă) Peștera Boilor, iar mai sus, pe ogaș, Peșterile lui Vît, ne angajăm pe o poteca săpată în stâncă din Cârsiile Dese. În dreapta noastră (peste Nera) se înalță abrupturile și turnurile din Cârșia Căprarului. Poteca urmează meandrele Nerei, trece prin două tuneluri și după un cot la stânga (cotul Tulburii) intra în Cârșa Barbeșul Mic. Străbatem prispa îngustă săpată în stâncă care are o mică întrerupere marcată de un zăvoi după care intrăm în Cârșa Barbeșul Mare. La terminarea potecii din stâncă intrăm într-un zavoi larg (Zăvoiul lui Ghiță Sîrbu) urmând un meandru mare al Nerei. Peste apă se desfășoară Cârșa Haiducului urmată de Pânza Văii Rele, iar în aval de Valea Rea se rânduiesc, în lungul Nerei, Cleanțul ,,La Cârlige" și Pânza lui Clean. Aceste abrupturi sălbatice, împreună cu Cârșa ,,La Inchinăciune" (din stânga), prind apele Nerei ca într-un clește. În dreptul Cleanțului ,,La Cârlige" trecem Nera prin vad pe partea ei dreaptă și urmăm poteca săpată în stânca. După Pânza lui Clean traversăm Padina Seacă apoi urmăm prin pădure un drum de căruță care ne scoate la cantonul silvic Damian, unde se poate înnopta. De la canton în aval marcajul urmează un drum forestier care urmărește meandrele Nerei. Trecem mai întâi pe sub impresionanta Cârșa a Rolului, apoi străbatem Poiana Lindinii. La capătul poienii se desprinde spre dreapta alt drum forestier care urcă pe dreapta văii Lindina. Noi urmăm înainte drumul suspendat deasupra Nerei, având în stânga abruptul Cracului Măzăran apoi Cârșa Balatan și după 4 km de la cantonul silvic Damian ajungem la podul Beului, unde din dreapta vine un drum forestier, traseul 8 (bandă albastră), care de aici până la Sasca Română va merge împreună cu traseul nostru (banda rosie). Drumul forestier o ia la dreapta ducând spre Potoc. Noi îl părăsim și, însoțiți de banda roșie și de banda albastră, cotim ușor la stânga pe o potecă săpată în calcare. După câțiva metri de la pod, trecem printr-un tunel (în unele locuri surpat), apoi străbatem o trenă de grohotișuri calcaroase de sub Cârșa Caraula și ajungem la cel mai lung tunel (circa 40 m) din Cheile Nerei. Parcurgem tunelul săpat în Cârșa Foeroaga Mare și urmăm poteca agățată în stâncă până la ieșirea din zonă calcaroasă, unde se termină și Cheile Nerei. Valea se lărgește mult, Nera face două meandre mari care prind între ele terenuri agricole. Noi urmăm o potecă ce scurtează ultimul meandru, trecem pe lângă câteva sălașe și ajungem la o punte suspendată pe cablu, pe care trecem Nera pe partea ei stângă. De aici, marcajele ne conduc în Sasca Română unde se termină. În continuare, urmând un drum carosabil de pe malul stâng al Nerei, lung de 1,5 km, ajungem în comuna Sasca Montană.
14. Cheile Nerei (Cotul Blidaresii) - vârful Habitul - izvorul Tisiei
Marcaj: banda galbenă Durată: 2-2½ ore
Descrierea traseului. Marcajul nostru se desprinde din traseul 13 (banda roșie) care străbate Cheile Nerei. Străbatem poiana în urcuș domol urmând directia nord, traversăm ogașul Arsa în zona de obârsie, apoi, lăsând în dreapta vârful Smidoasa Mare (583 m) și ocolind obârsia ogașului Meliugel care se află în stânga, coborâm într-o înseuare. De aici, drumul de căruță urmează o culme și ne scoate sub vârful Habitul (837 m) care ramâne în dreapta la circa 50 m. În acest loc, noi urmăm poteca marcată spre stânga care ne scoate într-un loc despădurit la obârșia văii Tisia, unde se află izvorul Tisiei. Aici iau sfârșit marcajul și traseul nostru, iar poteca noastră se întâlnește cu traseele 15 (punct albastru) și 33.
15. Cheile Nerei (din Poiana Meliugului) - izvorul Tisiei
Marcaj: punct albastru Durată : 2 ore
Descrierea traseului. Marcajul începe din partea de nord-vest o Poienii Meliugului desprinzându-se din traseul 13 (banda roșie) care parcurge Cheile Nerei. Traseul urmează malul drept al Nerei și la circa 50 m în aval de gura ogașului Ţârcovița, trecând pe lângă un izvor, se abate la dreapta și urcă versantul abrupt și împădurit al Nerei ocolind pe la obârsie ogașul Albinii. Pe podișul calcaros poteca marcată o ia la stânga apropiindu-se de Pânza Albinii; ajungând în dreptul acesteia, cotește la dreapta și străbate Poiana Albinii ciuruită de nenumărate doline. Din această poiană, traseul coboară în valea Alunului lângă apă, chiar la confluența cu Pârâul Aluniorilor. În continuare, poteca urcă ușor urmând în amonte malul stâng al pârâului Alunul și ajunsă în Poiana Alunului îl traversează. În poiana se află mai multe sălașe și doline de dimensiuni mari. Poteca ocolește unele doline, trece prin curtea unui salas și, lasând în stânga vârful bombat al Tâlvei Alunilor, cotește brusc la dreapta și urcă accentuat mai întâi prin poiana, apoi prin pădure; îndreptându-se spre vârful Coacăza (693 m), care după un timp ramâne în stânga, poteca străbate înseuarea dintre vârful amintit și vârful Pogarii; de aici coboară ușor și după 500 m ajunge la izvorul Tisiei unde se întâlnește cu traseele 14 (banda galbenă) și 33 (nemarcat).
16. Avenul Cutezatorilor
Marcaj: cruce roșie Durată: 15 minute
Descrierea traseului. Marcajul începe din extremitatea sud-estică a Poienii Meliugului și se desprinde din traseul 13 (bandaă roșie) care străbate Cheile Nerei la circa 200 m în amonte de confluența pârâului Meliugel cu Nera. Urcă o pantă urmând versantul stâng al văii Meliugel și după 300 m ajunge la avenul Cutezătorilor descoperit în anul 1972 de un grup de pionieri de la Casa pionierilor din Reșița. Avenul are circa 40 m adâncime și o fost amenajat de câtre descoperitori pentru a putea fi vizitat.
17. Sasca Montană - Cheile susarei - Lacul Dracului (Cheile Nerei)
Marcaj : cruce albastră Durată: 3-4 ore
Descrierea traseului. Marcajul pornește din partea de sud a comunei Sasca Montană (la piatra kilometrică 29 spre Moldova Veche) urmează un drum carosabil mai întâi pe dreapta șușarei până aproape de fosta păstrăvărie, apoi trece pe stânga apei până la clădirea stațiunii de cercetări a Universității din Timișoara unde drumul carosabil se termină. Marcajul urmărește în continuare o potecă bine marcată prin Cheile șușarei și în dreptul Padinei Dusii (pe care o recunoastem după conul de travertin de la gura ei) trece pe dreapta apei urmând-o în amonte până la cascada șușara. Aceasta cascada se află imediat în amonte de confluența pârâului Ungureanu cu șușară; are 15 m înalțime și este formată din două trepte. Treapta de sus are 6 m, iar cea de jos 8-9 m. De la cascadă urcăm pe podișul împădurit ciuruit de nenumărate doline. Continuând traseul ajungem la șoseaua Carbunari - Șopotu Nou pe care o traversăm și ne abatem spre stânga tăindu-i un cot pe care-l face în Poiana Logori. Din acest cot al șoselei se desprinde spre stânga (nord) un drum forestier carosabil, care duce în Poiana Ulmului (circa 3 km). Continuăm traseul pe șosea (spre Șopotul Nou) circa 1 km; în Poiana Poloamele Mici o părăsim înscriindu-ne pe un drum forestier carosabil construit pe Cracul Porcului. După circa 3 km parcurși pe acest drum ajungem la niște băraci de lemn unde drumul o ia la dreapta și coboară în ogașul Haimeliug. În acest loc pădurea o fost defrișată, fapt care ne dă posibilitatea să vedem dolinele lângă care se află un aven cu deschidere mică. Cei care au venit cu mașinile le pot lăsa aici. Marcajul urmează în continuare poteca ce coboară repede prin pădure; după 20 minute ajunge în locul numit ,,La Scaune" unde întretaie marcajul banda roșie (traseul 13), ce străbate Cheile Nerei. În continuare, poteca marcată cu cruce albastră urmează Culmea Lacului și după 15 minute ajunge la Lacul Dracului (vezi si traseul 13).
Trasee nemarcate:
18. Reșița - cantonul silvic Minda - Peștera Comarnic
Distanță: 14 km Durată: 3-3½ ore
Descrierea traseului. Din partea de est a Reșiței (cartierul Marginea) urmăm șoseaua modernizată spre Vâliug până la cantonul silvic Minda însoțiți de marcajul banda roșie (traseul 1). La canton, din șoseaua modernizată se desprinde spre dreapta un drum nemodernizat în lungul pârâului Valea Mare. Drumul străbate o pădure în urcuș ușor și, după 2,5 km de la canton, din el se desprinde spre dreapta alt drum care duce la Doman. Noi urmăm drumul înainte (spre sud); pădurea lasă loc unor poieni întinse, prin care se deschid priveliști încântătoare. În stânga noastră se evidențiază peretele calcaros impresionant al dealului Cârșa (656 m). În continuare drumul serpuiește pe versantul stâng al Văii Baciului care este adâncă și impresionantă. În apropiere de șaua Baciului o porțiune de drum nu este carosabilă fiind deteriorată de ape. În înseuare, din stânga, vine drumul forestier de la cantonul silvic din Poiana Bichii (lângă localitatea Cuptoare). După șaua Baciului, drumul carosabil străbate prin pădure o porțiune de teren aproape orizontal, face un cot la Padina Goală (lipsită tot timpul de apă) și începe să coboare ușor. În dreapta noastră se desfășoară larg podișul carstificat al Iabalcei. Înainte de a ajunge la cantonul silvic Padina Seacă drumul nostru se întâlnește cu drumul care vine de la Iabalcea (el se desprinde din drumul național 58 Reșița - Anina la Crucea Iabalcei). Trecem pe lângă cantonul amintit și ajungem în valea Toplița. Drumul traversează apa printr-un cot larg și o urmează pe versantul ei stâng până la cantonul silvic Comarnic. La cotul amintit putem scurta traseul urmând poteca din versantul drept al văii Toplița care ne scoate la cantonul silvic unde întâlnim traseele 5, 7, 21, 22, 24 si 25. Aproape de canton (10 minute) se află Peștera Comarnic descrisă la traseul 5.
19. Cuptoare - Peștera Turcului - peșterile din Valea Baciului
Durată: 2 ore
Descrierea traseului. În localitatea Cuptoare se poate ajunge urmănd drunul din Resita sau pe traseul 1 (banda roșie). De lângă biserica din Cuptoare se desprinde spre sud un drum de căruță pe care-l urmăm. Traversăm mai întâi un ogaș în zona de obârșie, apoi străbatem în lung panta de sub peretele calcaros al dealului Cârșa (656 m). Zona fiind ocupată de culturi și fâneturi orizontul este deschis; în dreapta noastră avem Valea Mare, Valea Baciului și abrupturile împădurite ale dealului Ponor. După mai mult de 1 km drumul coboară în valea Sohodolului. Înainte de coborâre în vale ne abatem spre stânga urmând o potecă pe marginea unui pârâiaș. După 10 minute ajungem la izbucul Dragoina ce alimentează pârâul amintit. De la izbuc urcăm o diferență de nivel de 10 m și ajungem la deschiderea Peșterii Turcului pe care o recunoaștem după zidul vechi care închide o parte din intrare. Peștera Turcului este săpată la baza versantului abrupt al dealului Cârșei; are o lungime de 438 m și este formată din mai multe galerii, dintre care numai cea principală prezintă interes turistic. Patrundem în peștera prin spărtura de la baza zidului. Chiar de la intrarea în galeria principală, în urcuș spre stânga, se desprinde un culoar strâmt, cu un diverticul, care dă tot în galeria principală. După câțiva metri de la intrare, spre dreapta, se desprinde alt culoar foarte strâmt (se merge târâș) care duce într-o galerie de mici dimensiuni. Urmând galeria principală (înaltă de 2-12 m) întâlnim numeroase forme de eroziune și coroziune și puține concrețiuni. Lăsăm în stânga două ramificații (care duc la o sală și la un aven), coborâm o pantă pe nisip după care galeria se bifurcă. Pe ramura din stânga se coboară o pantă tot pe nisip și după 30 m ajungem la un lac ce încheie toata secțiunea galeriei. Pe ramura din dreapta se coboară printre blocuri de calcar și pe rocă vie, iar după 50 m într-o zonă cu nisip unde se află un lac temporar. Trecând de lac (târâș și numai când este secat), urcăm o pantă repede apoi parcurgem o galerie orizontală de dimensiuni reduse care se închide după 60 m printr-un alt lac.
Pentru a explora peșterile din Valea Baciului revenim în drumul care coboară în valea Sohodolului, trecem pârâul și ajungem la o captare de apă. Urcăm ușor prin stânga captării pe partea dreaptă a Văii Baciului și după circa 100 m ajungem la deschiderea mare, mascată de copaci, a Peșterii Pârșului de la Capul Baciului care se află la 38 m altitudine relativă. Aceasta peștera are o lungime de 280 m și este accesibilă prin două intrări principale distanțate pe orizontală cu 40 m, care permit vizitarea o două galerii ce se unesc după 70 m. În continuare galeria este orizontală, devine scundă și se termină prin colmatare cu argilă. În peștera se află forme concreționare și foarte numeroase zgârieturi adânci cu diferite directii numite hieroglife de coroziune. Explorarea peșterii nu necesită echipament special.
Revenind în potecă, continuăm înaintarea în amonte 50 m, apoi urcăm prin pădurea din stânga potecii și la o altitudine relativă de 44 m (aproape aceeași curbă de nivel ca peștera precedentă) ajungem la Peștera de la Capul Baciului, a cărei deschidere este foarte mică și bine mascată de vegetație. Peștera este formată dintr-o galerie lungă de 108 m în care se pătrunde printr-o crăpătură de 0,70x0,40 m situată în tavanul ei, lângă care, spre dreapta, se află o altă spărtură circulară de 0,30 m diametru. Galeria este orizontală și are înălțimi cuprinse între 1,5 și 4 m. În ea se află numeroase forme concreționare și hieroglife de coroziune. Explorarea nu necesită echipament special. Reântoarcerea se face pe drumul pe care am venit.
20. Iabalcea - Prolaz
Durată : ½ ora
Descrierea traseului. Din centrul localității Iabalcea urmăm o uliță, spre sud, care ne scoate din sat imediat. Poteca din capul uliței ne poartă în urcuș ușor printr-o poiană cu pruni și terenuri cultivate ajungând în dreptul vârfului Pasac (592 m) situat în dreapta noastră la câțiva zeci de metri. De pe acest vârf avem o privire largă asupra podișului calcaros al Iabalcei și a regiunii Cheilor Carașului. Revenind în poteca, o urmăm în coborâs ușor și după circa 200 m întâlnim marcajul banda albastră (traseul 6) care vine de la Crucea Iabalcei și coboară în depresiunea Prolazului pe care-l urmărim în continuare.
21. Iabalcea - Peștera Comarnic
Durată: 2 ore
Descrierea traseului. Din capătul de est al satului Iabalcea urmăm drumul carosabil spre Peștera Comarnic circa 500 m după care, la o cruce, cotim la dreapta și urmăm un drum de căruță. Drumul trece pe lângă câteva sălașe, ocolește mai multe doline (unele cultivate) și ajunge pe versantul stâng al unei văi de doline pe care-l urmează și la capătul văii se racordează cu traseul 5 (marcat cu banda albastră). Urmând spre stânga acest traseu (vezi descrierea la traseul 5) după 1½ ora ajungem la Peștera Comarnic.
22. Prolaz - Cheile Carașului - Peștera Comarnic
Durată: 4-5 ore
Descrierea traseului. Între Prolaz și Gura Comarnicului, Cheile Carașului sunt de o sălbăticie uluitoare. Pereții calcaroși se înalță cu 150-200 m deasupra apei și se apropie uneori până la doi metri. În albie se află locuri unde apa are adâncimi de 10-15 m. Sălbaticia este accentuată și de nenumăratele meandre pe care le face Carașul din pricina unor pinteni calcaroși care se întrepătrund. Pereții cheilor sunt îmbrăcați într-o vegetație lemnoasă abundentă și uneori cad în trepte spre apă. Pentru explorarea acestui sector de chei trebuie să fim echipați cu cizme lungi de cauciuc și bărci pneumatice. Primăvara și în alte perioade cu ploi mari nu este recomandabilă explorarea din cauza șuvoaielor de apă puternice ale Carașului.
Din depresiunea Prolazului urmăm, în amonte, poteca ce urcă pe partea stângă a Carașului (care este din ce în ce mai puțin conturată după un parcurs de circa 50 minute), până în dreptul unui izbuc ce apare din dreapta văii. Aici suntem în dreptul Peșterii Ţoloșu (lungă de 1075 m) care se află în peretele drept al cheilor, la o altitudine de 335 m. Între apa Carașului și gura peșterii, pe o diștanță de 50 m, se înșiruie mai multe marmite uriașe (numite de localnici ,,cazane") adânci de 5-7 m. Pentru a observa aceste marmite, unice în carstul romănesc, trecem Carașul în dreptul izbucului amtntit și urcăm printre marmite sau pe buza lor până la un perete calcaros abrupt în baza căruia se află deschiderea Peșterii Ţoloșu invadată de grohotișuri calcaroase. Primăvara sau după ploi mari, din gura peșterii izbucnește un suvoi puternic de apă ce umple marmitele dispuse în trepte formând o succesiune de cascade. Peștera Ţoloșu are foarte puține concrețiuni, iar vizitarea ei este foarte anevoioasaă și chiar imposibilă atunci când este străbătută de ape care închid toate sifoanele.
De la Peștera Ţoloșu până la Gura Comarnicului nu există potecă prin chei. Pentru a le străbate, trebuie să mergem prin apa, iar la dornele lungi de peste 50 m și adânci până la 15 m trebuie să ne cățărăm pe stânci pentru a trece de ele. Această porțiune de chei a fost explorată pentru prima dată la începutul lunii octombrie 1963 de către autor și N. Calina din Carașova. Cu acest prilej am numărat 14 asemenea locuri adânci cu apă (dorne) care de fapt sunt marmite uriașe ce ocupă toată lățimea cheilor. Tot atunci o fost descoperită și peștera căreia i s-a dat numele lui Emil Racoviță, întemeietorul biospeologiei. Explorarea este foarte mult usurată dacă suntem echipați cu cizme lungi de cauciuc și cu o barcă pneumatică. În felul acesta parcurgem meandrările Carașului prin cea mai sălbatică și frumoasă porțiune a cheilor declarată rezervație sțiintifică botanică. După 2,5 km de la Peștera Ţoloșu și 500 m înainte de a ajunge la Gura Comarnicului, privind mai atent spre stânga (deci spre versantul drept al cheilor) printre copacii subțiri, zărim deschiderea Peșterii Racoviță. Ea are o lungime de 350 m și este accesibilă prin două intrări. Intrarea principală se află la 10 m deasupra apei și are forma unei arcade lată de 5,6 m și înaltă de 3 m. La ea se ajunge urcând ușor printre copaci (care maschează în parte intrarea) până la o mică platformă de unde se patrunde în peștera. După câțiva metri, galeria, înaltă de 3-4 m, face două coturi bruște; pe tavan se află anemolite care devin numeroase în Sala cu Anemolite. Urmează o galerie strâmtă și înaltă din care, spre stânga, se desprinde un canal cotit care, după 40 m, ne scoate afară prin intrarea secundară. De la acest canal înainte, pe galerie încep să apară din ce în ce mai multe formațiuni stalagmitice înmulțindu-se în Sala Minunată. De aici o galerie secundara ne conduce în Sala cu Prabușiri unde peștera este închisă de blocuri de calcar. Pentru vizitarea peșterii nu este nevoie de echipament special.
Revenind în chei, le urmăm în amonte trecând peste încă două dorne și după 500 m ajungem la Gura Comarnicului, locul de confluență a pârâului Comarnic cu Carașul. Aici părăsim Cheile Carașului (pentru vizitarea lor în continuare vezi traseele 24 și 26) și intrăm în Cheile Comarnicului pe care le parcurgem urmând o potecă ce se conturează când pe stânga când pe dreapta apei și după 1,5 km ajungem la cantonul silvic Comarnic unde se află și peștera cu același nume (vezi traseul 5).
23. Anina - Cheile Gârliștei - satul Gârliște
Durată: 3½ -4 ore
Descrierea traseului. Pentru vizitarea Cheilor Gârliștei și a peșterilor de aici pornim din zona centrală a orașului Anina și urmăm șoseaua modernizată din spatele uzinei electrice. Lăsăm în dreapta șoseaua care duce la Lacul Mărghitaș , apoi străbatem un rond; ținând drumul tot înainte lăsăm în urmă câteva locuințe și intrăm în pădure pe un drum carosabil de pe dreapta pârâului Anina (numela pârâului Gârliște în partea superioară). Trecem pe lângă halda de material steril a spălătoriei de cărbuni din Anina și ajungem la o zonă locuită (cartierul Schlucht al Aninei). Privind spre stânga vedem o halda de material steril și un viaduct înalt al căii ferate Anina - Oravița. Continuând înaintarea în aval pe drumul carosabil intrăm în Cheile Gârliștei complet împădurite. La pârâul Celnicul Mare (afluent pe dreapta Gârliștei), primul pe care-l întâlnim, drumul carosabil se termină (cei care au venit cu mașinile le pot lasa aici); în continuare urmăm un drum de căruță care se transformă într-o potecă ce urcă și coboară pe dreapta pârâului. Poteca străbate trene de grohotiș calcaros când pe lângă apa, când deasupra ei, având tot timpul în stânga abruptul calcaros, puternic împâdurit al Cleanțului Cerbilor ce formează peretele stâng al cheilor. La baza lui se află câteva peșteri de mică importanță, unele cu apă. Trecem pe rând peste Padina Vierul Mare, Padina Vierul Mic, pârâul Celnicul Mic și, în cele din urmă, peste pârâul Jejnița. Toți acești afluenți de pe dreapta Gârliștei sunt fără apă în perioadele secetoase ale anului (în zona de chei nu sunt afluenți, pe stânga Gârliștei). De la pârâul Jejnița pereții cheilor devin impresionanți și mai golași, iar trenele și conurile de grohotiș coboară până la apă. Cu 600 m în aval de pârâul amintit, la o altitudine de 360 m și deasupra apei cu 40 m, în dreapta potecii, în locul numit Galați, se află Peștera Galațiului lungă de 192 m. Peștera are două intrări mari mascate de vegetație. Prin cea din stânga patrundem într-o galerie strâmtă și înaltă (2-11 m) cu multe canale laterale, care devine scundă (0,6 m) la unirea cu galeria principală. Prin intrarea din dreapta, de formă triunghiulară (5x7 m), pătrundem în galeria principală, înaltă de 2-10 m și lată până la 6 m, care devine mai scundă și mai îngustă în partea terminală. Pereții peșterii sunt vargați din cauza benzilor de silex mai închise la culoare decât calcarul. Formațiunile concreționare sunt prezente în partea terminală a peșterii. Urmând poteca în aval, după 400 m de peștera amintită, întâlnim în dreapta potecii Peștera cu Apă din Cheile Gârliștei a cărei intrare este mascată de vegetație, Ea se află la 320 m altitudine absolută și 18 m altitudine relativă, fiind cea mai lungă peștera din chei (397 m). La intrarea peșterii ne conduc bolovanisul înverzit de mușchi și un pârâiaș care iese din peștera, prezent mai tot timpul anului. Trecând peste bolovanisul amintit în urcuș relativ ușor, în cinci minute ajungem la peșteră. Ea este formată dintr-o galerie meandrată ce se bifurcă în partea terminală și aici sunt prezente intercalațiile de silex stratiforme care îi dau un aspect vargat. În perioadele cu precipitații abundente prin peștera curge un râu subteran care o face inaccesibilă după 130 m de la intrare din pricina tavanului care este foarte scund (0,5 m). Revenind în poteca, o urmăm în aval prin cea mai importantă porțiune a cheilor formată de Cleanțul Gherii (dreapta) și abruptul nordic al dealului Moghila (stânga). Cheile fac un cot brusc spre stînga; poteca devine un drum larg ce trece printr-un portal urmat de un tunel și după aproape 2 km de la cotul amintit ne scoate în Poiana Periș unde cheile iau sfârșit. Aici căutăm un vad și trecem pe stânga pârâului Gârliște, traversăm Valea Mare (afluent pe stânga), după care urmăm un drum de căruță până în satul Gârliște situat la 2 km de Poiana Periș.
24. Anina - Lacul Mărghitaș - Între Râuri (Mediureca) - Peștera Comarnic
Durată: 4-5 ore (2 ore Anina - Lacul Mărghitaș; 2-3 ore Lacul Mărghitaș -Peștera Comarnic)
Descrierea traseului. Acest traseu începe din zona centrală a orașului Anina, din spatele uzinei electrice, unde se află șoseaua ce duce la Lacul Mărghitaș. Urmând șoseaua câțiva zeci de metri, aceasta o ia la dreapta și urcă ușor. Aici părăsim șoseaua și cotim spre dreapta intrând într-o potecă ce urmează versantul drept al pârâului. După 15 minute întâlnim stația de filtrare a apei, iar de aici în urcuș ușor pe poteca largă (de fapt un drum de căruța vechi) ajungem (după 20 minute) pe podișul calcaros, cu multe doline, al Colonovățului. Chiar la intrarea în podiș dăm într-un drum de căruță pe care-l urmăm spre stânga și după 1 km ajungem la cantonul silvic Mărghitaș și totodată la șoseaua asfaltată Anina . De la cantonul silvic o luăm spre dreapta, în coborâs, pe un drum de căruță (șoseaua modernizată rămâne în stânga) care, după 500 m, ne scoate la pârâul Buhui și trece pe partea lui dreaptă. În continuare, urmăm în aval pârâul pe drumul de căruță ce se pierde deseori prin frunzar. Valea are caracter de chei cu versanții împăduriți. La 300 m, după ce am trecut Buhuiul pe partea lui dreaptă, în dreapta noastră se află Peștera Mărghitaș a carei deschidere nu se vede din potecă; recunoaștem locul după bolovanii calcaroși acoperiți de mușchi care ne conduc până la gura peșterii, după ce am urcat (fără potecă) o diferență de nivel de 10 m. Peștera Mărghitaș are o lungime de 115 m și este formată dintr-o galerie lată de 3-12 m și înaltă de 0,5-10 m. Încă de la intrare talpa galeriei urcă ușor până la o sală cu horn, apoi devine orizontală ca în cele din urmă să coboare brusc până la o săritoare care da într-o sală ocupată de un lac. Revenind în poteca, ne continuăm drumul în aval prin Cheile Buhuiului și după 2,5 km ajungem la coada Lacului Mărghitaș. De aici, poteca ne scoate în apropierea digului lacului unde se află o parte din construcțiile turistice din zona. Lacul Mărghitaș se află într-o regiune calcaroasă puternic carstificată și a fost construit numai pentru agrement. De lângă lac, urmând șoseaua modernizată (ce vine de la Anina), după 10 minute ajungem la hotelul Anina și la cele două cabane mici. Lângă hotel întâlnim și terasamentul unei foste căi ferate forestiere pe care-l urmăm spre nord (în aval). Poteca ne conduce mai întâi pe un podiș calcaros de pe stânga pârâului Buhui (în lungul apei), apoi intra în cheile sălbatice ale Buhuiului; trece pe lângă cele două peșteri de la haldină, lungi de 14 m (prima) si 33 m (a doua), ale căror deschideri distantate cu 100m sunt chiar lângă poteca, după care terasamentul fostei linii ferate forestiere traversează pârâul Buhui pe partea dreaptă. Urmăm terasamentul prin chei până la locul numit "Între Râuri" (Mediureca), unde pârâul Buhui se varsă în Caraș. Aici poteca noastră se bifurcă. O ramură o ia spre dreapta, în amonte, prin Cheile Carașului (traseul 26 care vine de la cantonul Jervani), iar cealaltă, pe care o urmăm, trece Carașul pe partea lui dreaptă, pe un pod cu traverse late de fier. De aici, poteca noastră se continuă în comun cu traseul 26. Străbatem în aval Cheile Carașului pe poteca suspendată deasupra apei și după 1,2 km de la Mediureca ajungem la Peștera Popovăț lungă de 1120 m, a cărei intrare se află lângă poteca și este închisă cu o ușa de fier. Intrarea în peșteră se află la 421 m altitudine și are dimensiuni reduse. Se pătrunde într-o galerie scundă (lx1,5 m) care după câțiva metri, conduce într-o sală vastă (Prima Sală) înaltă de aproape 20 m cu numeroase formațiuni concreționare; din ea se desprinde o alta galerie numită Drumul lui Adam, înaltă de 8-12 m și lată de 2-4 m, împodobită frumos cu numeroase concrețiuni. Etajul inferior al peșterii, străbătut temporar de apă, este format dintr-o succesiune de săli mari legate prin galerii. În el se pătrunde din Prima Sală coborând o diferență de nivel de 8 m până la Marele Sifon (Sifonul I). Aici, spre dreapta, se ajunge în Sala Inferioară ocupată de multe ori cu apă, iar spre stânga, trecând târâs prin marele Sifon ajungem în Sala Interioară, o altă sală vastă, frumos concreționată. De aici până la capătul peșterii străbatem alte galerii și săli și totodată suntem obligați să parcurgem târâș încă patru sifoane. Etajul inferior se termină printr-o sală vastă, Sală Finală (lungime 80 m; lățime 10-20 m; înălțime maximă 20 m), în care se află un adevarat muzeu speologic. Parcurgerea sifoanelor se face numai când sunt lipsite total de apă și cu măsuri de precauție, deoarece ploile torențiale le închid complet foarte repede, în special Marele Sifon.
25. Anina - Șaua Cuptoare - cantonul silvic Jervani - Peștera Comarnic
Distanță: 20 km Durată: 5-6 ore
Descrierea traseului. Traseul începe din partea centrală a orașului Anina și merge în comun cu traseul 24 până la drumul de căruță de pe podișul Colonovăț (pentru această porțiune vezi descrierea traseului 24). Ajunși la drumul de căruță, traseul 24 o ia la stânga, iar noi începem să coborâm ușor drept înainte (spre est), prin iarbă deasă și printre pâlcuri de copaci, unde poteca se pierde. După circa 100 m de la drum, spre stânga noastră se vede o dolina alungită care, împreună cu alte doline care se înlănțuie pe pantă, formează o vale de doline. Această vale de doline ne servește în continuare ca punct de reper. O urmăm pe partea ei dreaptă în coborâș ușor cu o mică deviere spre dreapta, ocolind alte doline mai mici; după 800 m de la drumul de căruță ajungem la o șosea forestieră carosabilă unde se termină și valea de doline. O variantă a traseului, însă fără vizibilitate, trece prin valea de doline. Coborâm pe fundul ei unde întâlnim o potecă. Aici întîlnim traseul 27 care merge în circuit. Spre stânga șoseaua duce la cantonul silvic Mărghitaș; spre Anina și spre Lacul Mărghitaș șoseaua este asfaltată. Drept înainte, din drum se desface o potecă care după 10 minute ne scoate la Peștera Buhui (locul de ieșire la zi a râului subteran). Noi urmăm șoseaua carosabilă spre dreapta (est); lăsăm la dreapta un drum de căruță. După 700 m ajungem la Șaua Cuptoare (660 m) unde șoseaua are mai multe ramificații. Urmăm ramura din stânga care străbate podișul calcaros Cereșnaia, ciuruit de doline și complet împădurit. După 1,2 km de la Șaua Cuptoare se desface spre dreapta un drum ce duce la cantonul silvic Cereșnaia . După 2,6 km de la aceeași înseuare se desparte, spre stânga, un alt drum care duce la Lacul Mărghitaș trecând prin locul numit ,,La Pomețuri". De la ultima bifurcare, drumul nostru merge încă 800 m pe teren plat apoi începe să coboare în valea Carașului. În zona de coborâre drumul este mâncat de ape pe o porțiune de circa 200 m, fiind greu accesibil pentru autoturisme. Urmăm drumul în aval pe malul apei, trecem pe lângă cantonul silvic Jervani (de unde pornește și traseul 26); mergem împreună circa 1,5 km unde traseul 26 se îndreaptă spre stânga; mai departe, după căteva coturi ale șoselei ajungem la cantonul silvic Naveșul Mare (situat în înseuarea cu același nume) unde spre dreapta se desparte un drum forestier care duce în valea Bârzavei. Urmăm drumul nostru înainte având în dreapta pârâul Ponicova care intră în Peștera Comarnic, trecem pe lângă patru doline înșiruite în lungul drumului, apoi coborâm până la cantonul silvic Comarnic lângă care se află peștera cu același nume.
26. Cantonul silvic Jervani - Cheile Carașului - Peștera Comarnic
Durată: 2-2½ ore
Descrierea traseului. Cantonul silvic Jervani este situat în partea superioară a văii Carașului, înainte de intrarea râului în chei. De la canton urmăm în aval soșeaua circa 1,5 km unde valea se lărgește, iar drumul face un cot mare pe ogașul Rabejila și urcă spre dreapta la cantonul silvic Naveșul Mare. La aceasta lărgire a văii părăsim drumul mergând de-a dreptul prin fînețe. Ajungem la Caraș pe care-l trecem prin vad și, pe partea lui stângă, aproape de apă, întâlnim terasamentul unei foste linii ferate forestiere pe care o urmăm până la intrarea în Cheile Carașului. După 2,5 km parcurși prin chei ajungem în locul numit "Între Râuri" (Mediureca), loc unde pârâul Buhui se varsă în Caraș. Trecem apa pe un pod cu traverse late de fier. Aici poteca noastră se întâlnește cu traseul 24, iar mai departe, în aval, prin Cheile Carașului, traseele merg în comun până la Peștera Comarnic (vezi traseul 24).
27. Circuitul Anina - Lacul Buhui – Peștera Buhui - Anina
Distanță: 10 km Durată: 2½-3 ore
Descrierea traseului. Din centrul orașului Anina, urmăm drumul principal până la cimitirul din cartierul Sigismund. De aici, urmam spre stânga un drum ale cărui coturi sunt scurtate de o potecă și după 1 km ajungem în poiana Maial unde se afla cabana Maial . Aici, din drumul nostru se desprind spre stânga alte două drumuri. Noi însă urmăm înainte (est) pe un drum de piatră, după un km lăsăm în dreapta drumul care duce în poiana La Locul Oprit. Schimbând direcția spre nord-est, trecem prin poienile Gadernul Mare și Gadernul Mic (de unde spre dreapta se desface alt drum care duce la coada Lacului Buhui) și pe neașteptate ne apare în față oglinda Lacului Buhui. Drumul urmează malul stâng al lacului până la dig unde se bifurcă. Ramura din dreapta trece digul lacului, ajunge la cantonul silvic Buhui unde se întâlnește cu traseele 11 (triunghi roșu) și 12 (punct roșu), apoi se continuă spre cantonul silvic Cârneala. Ramura din stânga pe care o urmăm , urmărește în aval pârâul Buhui; în zona podului peste Buhui, privind cu atenție în albie, descoperim trei ponoare prin care apa pârâului se pierde în calcare și apare în Peștera Buhui. Continuăm înaintarea pe dreapta văii și ajungem în Poiana Certej, loc bun pentru popas. De aici drumul urmează valea seacă a Buhuiului până în Șaua Cuptoare unde întâlnim traseul 25. În acest loc șoseaua are mai multe ramificații, noi mergem drept înainte apoi cotim la stânga pe șosea și, refăcând în sens invers traseul 25, după 700 m ajungem la gura unei văi de doline, loc pe care-l recunoaștem orientându-ne după drumul de căruță care l-am lăsat în stânga, cu 80 m în urmă. În acest punct, din drum se desprinde o potecă spre dreapta. O urmăm prin pădure în coborâș ușor și după 10 minute ajungem la Peștera Buhui, loc pe unde iese la zi râul subteran Buhui. Recunoaștem acest punct după intrarea triunghiulară aplecată spre stânga și după digul de la gura peșterii.
Peștera Buhui, una dintre cele mai lungi peșteri din Banat, este străbătută de râul Buhui, cel mai lung râu subteran din țară (3217 m). In ea se află un lac artificial care alimenteaza cu apă orașul Anina, caz aproape unic în țara noastră (un alt lac artificiai subteran, dar mai nou, care alimentează cu apă orașul Anina se află în Grota Morii de lângă Steierdorf). Peștera Buhui are mai multe căi de acces, și anume (din amonte spre aval): intrarea Certej, situată în apropierea poienii cu același nume; intrarea prin aven, nepracticabilă; intrarea prin dolina situata la jumătatea distanței dintre Poiana Certej și Șaua Cuptoare sub drumul carosabil și intrarea Grota Buhui.
Patrumdem în peștera prin intrarea Certej (9 m lățime și 1,9 m înălțime) pe lângă apă izbucului Certej. După 22 m, în stânga, din galeria principală se desprinde o galerie secundară înaltă de 2-14 m prin care vine apa pârâului Buhui care s-a pierdut la suprafață prin ponoare. Galeria este cotită, iar din ea pornesc mai multe diverticule. O urmăm și după ce trecem câteva lacuri întâlnim o frumoasă podoabă a peșterii - Cascada Izvorului - formată din carbonat de calciu (toate denumirile din peșteră au fost date de autor cu ocazia ridicării planului acesteia). La un alt cot al galeriei se află Vulturul, o altă formațiune spectaculoasă, după care tavanul galeriei se apropie mult de oglinda apei lăsând o trecere dificilă chiar când nivelul apei este scăzut. După acest obstacol tavanul galeriei se înalță din nou; pereții sunt șlefuiți de apă și încă o dată tavanul se apropie de apă făcând altă trecere dificilă. Aceste două locuri pot constitui capcane la averse de ploaie. Forțând și această trecere numai cu capul afară din apă (ca și la prima) se pătrunde în galeria ce continuă, unde se află lapiezuri cu creste ascuțite ca lama unui cuțit (Galeria cu Lapiezuri). În frontul acestei galerii, printr-un orificiu impenetrabil, apare pârâul Buhui și tot aici se termină explorarea noastră după un parcurs de 648 m cât are toata Galeria Sudică.
Revenind în galeria principală o urmăm pe direcția cursului apei; în dreapta se află trei săli dispuse etajat și după două cotituri galeria se bifurcă. După 25 m galeriile se întâlnesc, iar după 14 m se bifurcă din nou, cele două ramuri întâlnindu-se iar după 44 m. În continuare, după 370 m de la intrare întâlnim un prim obstacol mai important. Din cauza aluviunilor de nisip fin și namol în care ne afundâm, cât și apropierii tavanului de oglinda apei, trecerea pe o porțiune de 5-8 m devine anevoioasă, iar la debite mari imposibilă fără echipament special. Ne strecurăm pe lângă peretele drept al galeriei, trecem apoi pe lângă un martor de eroziune, după care întâlnim în dreapta o surpătură care afectează galeria pe o distanță de 38 m, ridicându-i tavanul la 25-30 m. După surpătura, galeria face mai multe coturi; în stânga întâlnim un ponor apoi intrarea în peștera prin aven, iar după 26 m de acesta, în partea dreaptă, intrarea prin dolina. În continuare, pe talpa galeriei sunt rupturi de pantă și după un cot la stânga se află un culoar suspendat (stânga), în care debusează un horn imens după care urmează un izbuc. Mai departe, după mai multe cotituri se află un lac ale cărui ape se prăvălesc de la o înălțime de 3 m, formând Cascada Mare. Aceasta cascadă poate fi trecută destul de dificil, prin dreapta, cu ajutorul scărilor și pitoanelor. Evităm însă acest obstacol dificil și continuăm explorarea peșterii prin intrarea în Grota Buhui.
La intrarea în Grota Buhui (nume dat de localnici) se află un dig, în spatele căruia se întinde un lac subteran. Apele acestuia sunt dirijate spre Anina, prin galeria artificială din dreapta. În stânga se află un diverticul după care, străbătând lacul artificial, tot în stânga, se află două săli frumos concreționate (Sala Coloanelor și Sala Domurilor). După aceste săli străbătem un lac natural și ajungem în vasta Sală a Confluenței străbătută de un alt râu subteran. Mai departe, galeria se continuă aproape rectilin. Ea este îngustă și înaltă până la 20 m, spre tavan aflându-se un nivel de eroziune. Străbatem mai multe lacuri mici admirând bogăția și diversitatea formațiunilor concreționare și ajungem la o altă cascadă înaltă de 1,7 m. Pentru a o evita urcăm panta peretelui stâng al galeriei, ajungem la um dom concreționar, după care intrăm în Sala Urșilor, numită așa deoarece aici se află oase de urs de peștera (Ursus spaeleus). Sala este frumos împodobită cu concrețiuni; din ea pornesc două canale ce se termină cu două hornuri, colmatate cu blocuri de calcar, prin care se face legătura cu Peștera Cuptoare, situată deasupra Peșterii Buhui. La capătul din amonte al Sălii Urșilor se află Cascada Mare al carei vuiet asurzitor, amplificat de pereții sălii, ne anunță joncțiunea cu cealaltă porțiune a peșterii.
Ieșim din peștera și revenim la șosea lângă gura văii de doline. De aici, fie că urmăm poteca de pe fundul văii trecând pe lângă un puț de mină, fie ca mergem pe marginea dreaptă a ei (deci în stânga noastră), după 800 m, în urcuș ușor pe podișul Colonovăț ajungem la un drum de căruță unde întălnim traseul 24. Din drum, uitându-ne spre liziera pădurii marcată de un gard, găsim o potecă (un drum vechi de căruță) pe care o urmăm refăcând totodată, în sens invers, traseele 24 și 25.
28. Lacul Mărghitaș - vârful Coniarat
Durată: 1-1½ ora
Descrierea traseului. De lângă constructiile de pe malul Lacului Marghitas urmăm un drum forestier carosabil care trece Buhuiul pe partea dreaptă, puțin în aval de digul lacului. Facem un cot la dreapta, urmând același drum. În stânga noastră se desfașoară podișul calcaros Ravniștea Mare dominat de dealul Coniarat (779 m). După cotul amintit mai urmăm drumul circa 1 km (el se continua până în Șoseaua Anina - Peștera Comarnic), după care îl părăsim și, cotind la stânga, străbatem fără potecă o fâneață până în vârful Coniarat care se află mereu în fața noastră. De pe acest vârf avem o priveliște largă spre Munții Semenic, spre valea superioară a Carașului și spre podișurile și culmile calcaroase din jur. Întoarcerea se face pe drumul pe care am venit.
29. Lacul Mărghitaș - vârful Straja
Durată: 2 ore
Descrierea traseului. De la hotelul situat lângă Lacul Mărghitaș, urmăm în aval (spre nord) terasamentul unei foste linii ferate forestiere însoțiți de traseul 24. După 1 km ajungem la o vale carstică seacă, înramurată. Aici părăsim traseul 24 și o luăm spre stânga urmând o potecă, apoi un drum de căruță ce se desfășoară în urcuș ușor aproape de ramura cea mai din dreapta noastră a văii carstice amintite până în culmea principală foarte netedă. Aici o luăm spre stânga urmând culmea; străbatem pădurea din arealul Caveliște și ajungem într-o înseuare cu poiana având în față vârful Straja (716 m). Acest vârf este un excelent punct de belvedere pentru o zonă largă a Munților Aninei. Întoarcerea la hotelul Anina se poate face pe drumul pe care am venit sau coborând de-a dreptul prin fînețe panta mai întâi abruptă, apoi domoală a dealului Straja.
30. Circuitul Steierdorf - Peștera Plopa - Peștera Ponor - Steierdorf
Durată: 3-4 ore
Descrierea traseului. Traseul începe din centrul cartierului Steierdorf în fața școlii . De aici urmăm strada Crivina, iar la capătul ei cotim brusc la stânga, urmând altă stradă care ne scoate în Cartierul Uteriș (un cartier de locuințe). Străbatem acest cartier, trecem pe lângă putul minier Uteris ( dezafectat), în stânga, începe o vale cu apă (Uteriș) și prindem un drum de căruță săpat în dreapta văii. Urmăm drumul în aval și constatăm că după 1 km urmele morfologice ale văii dispar; aceasta, fiind o vale carstică oarbă, se închide brusc. Aici toată apa intră în calcare și reapare la suprafață la izbucul Irma din Cheile Minișului. Continuăm înaintarea pe drum străbătând podișul calcaros Ponor și după 2 km de la puțul minier drumul de căruță intră într-o șosea forestieră carosabilă care străbate tot podișul Ponor. Urmăm șoseaua spre dreapta circa 100 m de unde, spre stânga, se desprinde un alt drum de căruță pe care îl urmăm coborând ușor; după 600 m ajungem în poiana Plopa, o luncă largă pe partea stânga a râului Miniș. Pentru a ajunge la Peștera Plopa, din poiana urmăm în amonte terasamentul fostei căi ferate forestiere o distanță de 300 m după care, în stânga, întâlnim o potecă. Coborâm pe potecă și în 3 minute suntem la intrarea triunghiulară a Peșterii Plopa (4,5x14 m) prin care iese apa pârâului subteran Ponor și se varsă în Miniș. Peștera Plopa are o lungime de 710 m și a fost formată de pârâul Ponor care, după ce parcurge traseul de la suprafață, se pierde la baza unui perete calcaros înalt de circa 30 m. În acest loc, cursul subteran al pârâului poate fi urmărit pe o lungime de 50 m (la ape mici), după care galeria este inundată. Toată peștera poate fi explorată prin intrarea triunghiulara ale Cheile Minișului lângă care am ajuns. Pentru aceasta trebuie să fim echipați cu cizme lungi de cauciuc și barcă pneumatică. Încă de la intrare apa este adâncă (0,5-0,8 m); după ce se parcurg 50 m, în stânga se află o galerie scundă (străbătută în permanență de apă) care devine inaccesibilă după 150 m. Revenim în galeria principală; în amonte de punctul de confluență întâlnim primul baraj stalagmitic în spatele căruia se află un lac. Pe traseul galeriei principale, înaltă de 6-12 m, se află cinci baraje stalagmitice sinuoase, înalte de 0,4-0,9 m, distanțate între ele cu 5-36 m. Fiecare din ele, stavilind apa, formează lacuri cu adâncimi de 0,6-1,5 m și chiar 4 m, cum este cazul lacului dintre barajele I și II. În timp secetos apa din primele lacuri seacă. Pe traseul longitudinal al peșterii aceste baraje și lacurile sunt dispuse în trepte, astfel că surplusul de apă deversează dintr-un loc în altul formând mici cascade. După ultimul baraj, la 190 m de la intrare se află un alt baraj concreționar, înalt de aproape 3 m, format prin unirea a două scurgeri parietale. În spatele lui, la ape mari, se formează un alt lac adânc de 2 m a cărui apă se drenează lent printr-un canal impenetrabil din baza barajului. După acest baraj, peste care se trece cu ajutorul unei scări de lemn, galeria principală se continuă cu lărgiri și strâmtări; la un cot brusc din ea se desprind două canale penetrabile pe circa 50 m, care la un moment dat se unesc și iar se despart. Prin aceste canale se drenează o parte din râul subteran, apa ivindu-se în prima galerie laterală de la intrare. Mai departe, galeria principală se continuă rectilin, apoi cotește brusc la dreapta și după 50 metri se ajunge la o dispozitie sifonala prin care apa pârâului Ponor, care s-a pierdut la suprafață, intră în peșteră. Aici se termină explorarea Peșterii Plopa a carei galerie principală este împodobită cu nenumărate formațiuni stalagmitice.
Pentru a vizita Peștera Ponor revenim în poiana Plopa și de aici urcăm la șoseaua forestieră carosabilă pe care am părăsit-o. Urmăm șoseaua spre stânga 900 m, după care, intram pe o poteca, spre stânga, ce ne scoate (după circa 100 m) pe fundul unei doline unde se află deschiderea Peșterii Ponor.
Peștera Ponor, lunga de 265 m, a fost formată de pârâul cu același nume, care printr-o captare carstică a părăsit traseul ei și a început să se dreneze prin Peștera Plopa descrisă anterior. Intrarea în Peștera Ponor se face printr-o dolina al carei versant s-a prabușit facând legătura cu peștera. De la intrarea largă, în dreapta și stânga se desprind două galerii. Urmând galeria din dreapta, coborâm o pantă abruptă cu grohotiș, luminată prin câteva ferestre din tavan, până într-o sală vastă căptușită cu blocuri de calcar, în stânga sălii se desprinde o galerie care coboară brusc 6 m fiind amenajată pentru circulație. Revenind deasupra săritorii, după câțiva metri parcurși, sala se strâmtează brusc; intrăm apoi într-o galerie lată de 9 m și înaltă de 10-15 m care devine inaccesibilă după 100 m, fiind obturată de concrețiuni. Toată galeria este împodobită de nenumărate forme stalagmitice, printre care se remarcă un candelabru uriaș care se desface în patru brațe.
De la intrarea în peștera, la stânga, se coboară o pantă care da într-o sală lungă de 35 m, lată de 8 m și înaltă de maximum 3 m cu pereții și vatra concreționate în întregime. Sala face o întoarcere bruscă spre stânga și se termină printr-un canal colmatat cu concrețiuni. Peștera Ponor este ușor accesibilă și nu prezintă obstacole naturale. Din nefericire podoabele ei concreționare nu au scapat de distrugerea vizitatorilor inconștienți.
Ieșind din peștera, revenim la șoseaua forestieră și o urmăm tot spre stânga (vest) 500 m, unde întâlnim altă șosea forestieră carosabilă urmată de traseul 8 (banda albastră). Pentru a ne întoarce la Steierdorf urmăm acest traseu în sens invers descrierii lui. Urmăm drumul spre dreapta (lăsând tot spre dreapta o potecă ce ne conduce în zece minute la locul unde pârâul Ponor se pierde în calcare) și după 400 m ajungem la un drum de căruță (în stânga) și la o potecă ce se desparte din șosea spre dreapta conducându-ne în câteva minute la izbucul Fântâna de Piatră. Din dreptul acestui izbuc urmăm șoseaua (marcată cu banda albastră) înainte încă 200 m, după care aceasta cotește la stânga. În acest loc părăsim șoseaua urmând terasamentul fostei linii ferate forestiere cu marcaj; trecem peste Valea Cerbilor, apoi pe lângă cantonul silvic Poiana Cerbilor și în cele din urma trecem peste pârâul Ponor în apropiere de confluența cu pârâul Bido. Mai departe urcăm ușor pe un bot de deal având în dreapta valea Bido, iar în stânga valea Ponor , dupa intram pe drumul național 57 B. Urmăm drumul spre dreapta îi tăiem un cot mare parcurgând strada Crivina care ne scoate în fața școlii din Steierdorf.
31. Lapușnicu Mare - poiana Scocu - Gura Golumbului
Durată: 4½ ore (2½ ore comuna Lapușnicu Mare - poiana Scocu; 2 ore poiana Scocu - Gura Golumbului
Descrierea traseului. Din centrul comunei Lapușnicu Mare urmăm valea Lăpușnicului în amonte. După circa 2 km de la ieșirea din comună, drumul carosabil se transformă în drum de căruță care trece de o parte și de alta o apei, rămânând în cele din urmă pe stânga ei. Pe măsură ce înaintăm, zărim în față noastră abrupturile calcaroase ale Munților Aninei. După 6 km parcurși ajungem la ultimul sălaș de pe valea Lapușnicului. De aici începem să urcăm întâi ușor, apoi mai abrupt urmănd drumul de căruță care intră în Munții Aninei prin poiana Cuces. În dreapta poienii (est) se află abruptul calcaros al dealului Radoschi (1013 m), iar în stânga (vest) cel al dealului Bracia (1076 m). Străbatem poiana cu sălașe ocolind mai multe doline și după ce trecem printr-o pădurice ajungem în poiana Scocu unde se află alte sălașe, doline și ponoare. Aici, la întretăierea potecii cu pârâul Scocu, din stânga vin traseele 33 (de la izvorul Tisiei) și 34 (din valea Pauleasca). Străbatem în lung poiaina Scocu având în dreapta dealul Lisvaru (873 m) și în stânga dealul Gozu Gârbu (902 m) și aproape imperceptibil ajuingem în poiana Liciovacea, ultima din șirul de poieni. Parcurgem poiana în lung printre doline, lapiezuri și ponoare și la capatul ei ajungem la o pepiniera. Drumul de căruță pe care-l urmăm trece prin dreapta pepinierei și intră în pădure. Străbatem o zonă mlăștinoasa, după care drumul de căruță da într-o șosea forestieră carosabilă. Urmăm șoseaua spre stânga în coborâș ușor, trecem prin poiana Blezovacea (singura de pe drum) și după 3 km ajungem la Gura Golumbului.
32. Lapușnicu Mare - Poiana Roschii - vârful Leordiș - Poiana Florii - Podul Calugăra
Durată: 4½ ore (2½ ore comuna Lapușnicu Mare - Poiana Roschii; 1 ora Poiana Roschii - Poiana Florii; 2 ore Poiana Florii - Podul Calugăra)
Descrierea traseului. Din centrul comunei Lapușnicu Mare mergem în amonte pe valea Lapușnicului în comun cu traseul 31 și, înainte de o ieși din localitate, întâlnim un afluent pe dreapta Lapușnicului. Aici părăsim valea principală și urmăm o potecă în urcuș ușor, pe stânga pârâului, care ne scoate în poiană din Dealul Cornilor (613 m). De aici, poteca urmează culmea dealului prelung, tot prin poieni, ocolind pe la dreapta un vârf teșit după care ajunge sub Tâlva Curmăturii (697 m), în dreapta ei. Mai departe, poteca ne aduce sub abruptul calcaros al Munților Aninei care se vede mai impresionant în stânga noastră unde se află Cârșa Morii (849 m); în dreapta se desfașoară partea superioară a văii Lapușnicului. Poteca intră în munte printr-o spărtură din abrupt și ne scoate în Poiana Peșterii pe care o recunoaștem după un mic abrupt calcaros ce o domină în stânga; în acest abrupt se află intrarea într-o peștera lipsită de interes turistic. În fața noastră se află abruptul impresionant cu o treaptă al dealului Capul Balaban (952 m). Urmând poteca înainte circa 100 m ajungem în Poiana Lupului, care se află într-o vale carstică suspendată pe treapta abruptului amintit. Străbatem în lung poiana în parte cultivată și cu sălașe urcând ușor pe valea carstică; în stânga avem mereu pădurea în care intrăm la capătul poienii. Mergem prin pădure și circa 400 m urmăm poteca de pe aceeași vale carstică după care intram în Poiana Roschii, una dintre cele mai mari poieni din Munții Aninei. În această poiană se află nenumărate doline înierbate, văi de doline, ponoare și văi carstice oarbe, precum și cîteva sălașe. Aici sunt mai multe poteci, cea principală însă, urmată de noi, străbate partea de sud a poienii. Din punctul cel mai înalt se vede în față noastră abruptul celor mai mari înalțimi din Munții Aninei. În stânga se află abruptul Pleșivei împădurit și marcat de trei proieminențe, cea din mijloc fiind vârful cu același nume cu o înalțime de 1144 m. În dreapta, după o înseuare, se desfașoară un alt abrupt, mai golaș, deasupra căruia se însiruie (de la stânga la dreapta) vârfurile Leordiș (1160 m), Albilor (1131 m), Piatra Golumba (1119 m) și Fruntea Scocului (1080 m).
Din punctul de perspectivă coborâm ușor (mergând spre abrupt) într-o groapa carstică cu multe doline unde poteca noastră întretaie traseul 33. Ieșim din groapa mergând pe lângă terasamentul fostei linii ferate forestiere, circa 300 m, apoi o traversăm (se poate merge și pe terasament). Urcăm prin pădure o distanță de circa 500 m și întâlnim o ramificație o terasamentului (punctul de bifurcare se află la 20 m în dreapta potecii). Poteca traversează terasamentul și se angajează în urcuș mai greu, prin pădure, pe culmea ce se desprinde perpendicular din abruptul calcaros marcată de vârful Sterpari. După ce trecem de vârf, urcușul se domolește, apoi ajungem într-o înseuare mai largă din abruptul calcaros, având în dreapta vârful Leordiș (1160 m), unde întâlnim traseul 35 care vine din poiana Scocu. Din înseuare putem urca pe acest vârf în zece minute urmând spre dreapta o potecă ce se strecoară printre tufișuri mărunte și lapiezuri. Vârful Leordiș este un excelent punct de belvedere pentru o zonă largă din partea de est a Munților Aninei și a unei părti din Ţara Almăjului. Pe vârful Pleșiva din sud nu se poate urca din pricina pădurii tinere care o închis poteca. Pentru a ne continua drumul revenim în înseuare; coborâm ușor și trecem printr-o plantație tânară de pădure apoi ajungem la capatul unui drum forestier lângă care se află terasamentul unei foste linii ferate forestiere. În cotul acestuia și în stânga noastră (la 100 m de drum) se află Poiana Florii marcată de un izvor. În continuare traseul nostru urmează, prin pădure, drumul forestier întovărășit de terasamentul fostei linii ferate forestiere; parcurgem astfel valea Păuleasca, în majoritatea timpului lipsită de apă și cu versații teșiți. După 6 km parcurși pe drum ajungem într-o poieniță cu un izvor unde se află cantonul silvic Păuleasca. La circa 1 km înainte de o ajunge în poiana, în dreapta noastră, întâlnim traseul 34 care vine din poiana Scocu. De la cantonul silvic Păuleasca continuăm înaintarea pe drumul forestier care urmează aceeași vale în coborâs ușor prin pădure. Mai jos de canton, un alt drum se desface la stânga; noi continuăm traseul înainte și după circa 3,5 km de la canton, drumul părăsește valea și trece peste culmea Păuleasca (foarte teșită) ajungând în valea Calugăra unde întâlnește traseul 10 care urmează un alt drum forestier. În continuare, spre dreapta, traseele merg în comun până la Podul Călugăra, adică podul peste Miniș aproape de valea Călugăra, pe unde drumul forestier se unește cu DN 57 B.
33. Izvorul Tisiei - Poiana Roschii - Poiana Scocu -Gura Golumbului
Durată: 5 ½ ore (2 ore izvorul Tisiei - Poiana Roschii; 1½ ore Poiana Roschii -Poiana Scocu; 2 ore Poiana Scocu -Gura Golumbului .
Descrierea traseului. La izvorul Tisiei vin traseele 14 și 15; de asemenea, un drum forestier care se desprinde din Cheile Nerei urmează valea Lindina, Valea Rea, apoi valea Tisiei terminîndu-se la izvorul acesteia în zona despădurită. Aici o ramificație a drumului urcă ușor pe o culme de pe dreapta Tisiei o distanța de cca 200 m. De la izvorul Tisiei urmăm această ramificație o drumului forestier și la capatul lui intrăm în pădure. Păstrând directia nord-est și luându-ne după urmele roților de tractoare, traversam culmea ce se desprinde din vârful Habitu, coborâm ușor și după circa 800 m ajungem pe fundul văii Ducinului, lipsită de apă și urmată de un drum forestier. Spre dreapta acest drum duce în valea Nerei puțin în aval de satul Moceriș, iar spre stânga în Poiana Roschii. Noi urmâm drumul spre stânga; trecem prin Poiana Stefuroaia (unde drumul face un ușor cot spre dreapta), apoi prin Poiana stiubeielor de sub vârful Cornetul Mare (822 m), unde lăsăm în dreapta alt drum forestier; ajungem în Poiana Ducinului pe care o recunoaștem după izbucul ce apare în stânga drumului și a cărui apă se pierde după câțiva zeci de metri printr-un ponor. De la aceasta poiana, mergând înainte 1 km ajungem în Poiana Roschii. Înainte de poiana întâlnim pe stânga terasamentul unei foste linii ferate forestiere. Drumul forestier se transformă în drum de căruță, iar valea Ducinului se strâmtează foarte mult. În Poiana Roschii întâlnim foarte multe doline, ponoare și văi oarbe. Chiar la intrarea în ea, poteca noastră întretaie traseul 32 care vine din dreapta, din comuna Lapușnicu Mare și merge spre stânga pe vârful Leordiș apoi ajunge la podul Călugăra. Ajunși în Poiana Roschii urmăm poteca drept înainte, în lungul unei văi de doline la capatul careia se află câteva sălașe. Aici intrăm în tufarișuri și după circa 150 m ajumgem la terasamentul unei foste linii ferate forestiere. În dreapta avem pantă mai domoală a dealului Cârșa Mare (1097 m) pe care putem urca (punct de perspectivă) făcându-ne singuri poteca printre tufișuri, iar în stânga se desfășoară abruptul calcaros marcat de vârfurile Leordiș, Albilor, Piatra Golumba și Fruntea Scocului. In continuare urmăm drept înainte (spre nord) terasamentul amintit, care se desfășoară pe versantul stâng al văii Scocul, trecem printr-o strâmtură a văii formata de vârful Bracia (dreaptă) și Fruntea Scocului (stângă), după care terasamentul (deci și poteca noastră) o ia ușor spre stânga lăsând în dreapta valea Scocu în care pe timp ploios se formează doua cascade (rupturi de pantă mari). Trecem peste o mică vâlcea și ajungem la un cot brusc pe care-l face terasamentul spre stânga. Aici găsim o potecă ce coboară ușor spre dreapta până la un alt terasament; îl traversăm în coborâș ușor, trecem pe lângă o stână și ajungem în poiana Scocu unde, lângă pârâul cu același nume, întâlnim traseul 31 care vine din comuna Lapușnicu Mare (dreapta) și duce la Gura Golumbului (stânga). Din poiana Scocu (spre stânga) până la Gura Golumbului traseele 31 si 33 merg în comun (vezi descrierea traseului 31).
34. Poiana Scocu - valea Păuleasca
Durata: ¾ ora
Descrierea traseului. Traseul este o potecă de legătură între traseele 31 și 33 din poiana Scocu si 32 care urmează în parte valea Păuleasca. El începe din poiana Scocu, de pe partea stângă a pârâului Scocu, acolo unde acesta face un cot brusc îndreptându-se spre nord. Poteca se desprinde din traseul 31 și urmează în sens invers traseul 33. Din poiana poteca urcă ușor, trece pe lângă o stână, iasa în stânga traseul 33, trece peste un terasament al unei foste căi ferate forestiere și se angajează în urcuș pe valea Cheia Scocului care în majoritatea timpului este lipsită de apă. Aproape de gura văii traversează un terasament de cale ferată părăsit și, urmând directia văii Cheia Scocului, trece peste culmea Fruntea Scocului - Grohanul Mare printr-o înseuare tesștă (970 m); cotește ușor la stânga și apoi în coborâș ușor, urmând o vâlcea, ajunge în drumul forestier de pe valea Păuleasca unde se întâlnește cu traseul 32, la 2 km de Cantonul silvic Păuleasca aflat spre dreapta.
35. Poiana Scocu - vârful Leordiș
Durată: 1-1½ ora
Descrierea traseului. Ca și traseul precedent, este o potecă de legătură între traseele 31 și 33 (poiana Scocu) si 32. Poteca începe din poiana Scocu și merge în comun cu traseul 34 până aproape de primul terasament al fostei căi ferate forestiere. Aici traseul 34 o ia la dreapta, iar noi cotim ușor spre stânga (sud), traversăm terasamentul, urcăm o diferență de nivel de 40 m până la alt terasament pe care îl urmăm spre stânga refăcând în sens invers traseul 33. Urmăm în amonte valea Scocu, parcurgem strâmtura ei dintre vârful Bracia (stânga) si Fruntea Scocului (dreapta) și, după circa 200 m, căutăm spre dreapta o potecă ce se angajează în urcuă pieziș pe abruptul calcaros. Poteca este vizibilă printre tufe și bolovanii calcaroși și urmând-o ajungem în înseuarea dintre Piatra Golumba (1119 m) și Vârful Albilor (1131 m). Aici cotim ușor la stânga, trecem peste Vârful Albilor; mergând pe creastă ajungem pe nesimțite în vârful Leordiș (1 160 m) unde întâlnim traseul 32.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu