"Așezarea geografică a orașului Anina și complexitatea formelor de relief combinate cu modalități de deplasare variate în mijlocul unui tezaur magnific de obiective turistice absolut încântătoare – ne obligă și ne provoacă la a călători și cunoaște mai bine tot ce ne înconjoară, la a promova și întreține valorile culturale, tehnice, istorice și naturale, de a căror importanță suntem tot mai conștienți și de a căror păstrare și valorificare suntem tot mai responsabili" - Aurel Dunăroaia
În vederea dezvoltării locale prin crearea de acțiuni pentru promovarea orașului și a zonelor aparținătoare, ne propunem elaborarea unor planuri pentru integrarea în circuitul turistic și nu numai.
Urmărim poziționarea orașului Anina şi a zonei învecinate ca un centru de interes turistic în vederea dezvoltării socio-economice a zonei. Se dorește valorificarea potențialul turistic existent precum și dezvoltarea acestuia printr-o promovare eficientă a elementelor de interes și atracție pe care le oferă zona, precum și prin dezvoltarea infrastructurii și produselor turistice locale, inclusiv prin crearea unor noi produse turistice și dezvoltarea furnizorilor locali de servicii.
 |
| Steagul cu stema Orașului ANINA - orașul „nucleu” ce reprezintă Munții Aninei |
Anin - specie de arbore este originar din Europa, iar in România este întâlnit în lunci, pe terase joase și pe malul râurilor, în dealurile intracarpatice și în general în zonele cu soluri umede. Este un copac ce atinge înălțimi de până la 20 m. În scop terapeutic se folosesc frunzele, mugurii, scoarța.
În tradiția populară, locuitorii de pe malurile râurilor de unde creștea acest arbust, foloseau pulberea din frunze uscate pentru oprirea hemoragiilor, pentru scăderea febrei și tratarea afecțiunilor respiratorii. Frunzele proaspete de anin erau așezate pe pat, ca să doarmă bolnavul pe ele, pentru combaterea durerilor reumatice.
Zona Munților Aninei este una în care încă se mai păstrează această specie de arbore destul de puțin cunoscută, dar care deține un rol foarte important în calitatea aerului, lucru care devine tot mai căutat de locuitorii orașelor poluate și care poate fi găsit aici atât de ușor. De când au apărut primii locuitori care au întemeiat actualul oraș Anina, se poate vorbi de efectul terapeutic al aerului pur din această zonă, datorat în special pădurilor din Munții Aninei. Aerul a fost cel care a determinat înființarea centrelor de tratament de la Marila, Sommerfrische, Poneasca și altele, iar de acesta putem să ne bucurăm și noi și, sperăm că și multe generații de urmași ai noștri.
Scurt istoric, sau cum a luat ființă localitatea de azi:
Colonia
muncitorească de pe teritoriul actual al localităţii Steierdorf –
Anina, creată în anul 1773 ca exploatare forestieră orăviţeană a
Aerariului Montan, a fost aşezată la vremea aceea într-o pădure seculară
aproape de nepătruns şi se afla sub administraţie
Austro – Ungară. De menţionat că Aerariul (se citeşte Erariul)
reprezintă denumirea pentru fiscul austriac, folosită de către
Cancelaria Imperială în secolele 17 – 19, noţiunea semnificând
proprietatea statului.
Micul orăşel minier Oraviţa poseda la acea vreme, pe lângă minele de
cupru şi aur, un atelier de forje şi topitorii de aramă, care consumau
cantităţi mereu mai mari de lemn şi mangal. Pentru a acoperi aceste
necesităţi era necesară o pătrundere în zonele împădurite mai
îndepărtate. Forţa de muncă era deficitară. Românii bănăţeni din zona
Oraviţei ale căror obligaţii de robotă au constat mai cu seamă în
tăiatul lemnelor din pădure şi transportul acestora la mine şi bocşe,
precum şi în producerea mangalului în aceste bocşe, au reuşit să facă
faţă tot mai greu pretenţiilor crescânde ale oficiilor miniere.
Totodată, aceştia nu erau dispuşi să muncească o perioadă foarte
îndelungată la o distanţă apreciabilă de localitatea de reşedinţă.
Pentru a înlătura această anomalie, maistrul minier superior Franz
Müller von Reichenstein, administratorul montanistic superior Redange,
maistrul metalurg superior Fluck şi contabilul Lammer de la Oficiul
Minier Superior Oraviţa au hotărât colonizarea unor muncitori
forestieri, cărbunari şi cărăuşi din Austria. Funcţionarul minier Peter
Kastel, originar din Stiria, a fost însărcinat să recruteze forţă de
muncă calificată, din ţinutul său natal şi din Austria Superioară.
Acesta şi-a dus sarcina prompt la îndeplinire. Încă în acelaşi an au
fost recrutate şi aduse 34 familii formate din 70 de adulţi (41
necăsătoriţi şi 29 căsătoriţi – 16 bărbaţi şi 13 femei) şi 24 de copii
(10 băieţi şi 14 fete), din zonele Schladming – Ausee – Goisern – Ischl –
Gmunden, din împrejurimile lacurilor Grundl – Hallstatt – Wolfgang –
Traun. Viitorii colonişti au ajuns la Viena în 6 iunie de unde, două
zile mai târziu s-au îmbarcat pe un vapor cu care au navigat pe Dunăre
până la Panciova. De aici au continuat drumul pe uscat la Palanca Nouă,
apoi la Oraviţa, până la destinaţia finală. Coloniştii au ajuns şi s-au
stabilit în regiune la 24 iunie 1773. Aceşti primi colonişti şi
întemeietori ai localităţii au dat aşezării numele de Steirer – Dorf
(Satul celor din Steier), ulterior transformat în Steierdorf. Familiile
au purtat numele Gaiswinkler, Rahner, Schmaranzer, Stocker, Moser,
Lichtnauer, Denz, Schöner, Brandstätter, Hammer, Hansel, Tritscher,
Rettenbacher, Schneider, Salzmann, Zanziger, Zauner, Zierler, Zimmermann
şi Berger, nume întâlnite în mare parte şi astăzi în Steierdorf –
Anina.
Coloniştii
şi-au început activitatea în valea unde se află actualmente strada
Şcolii. Ei au tăiat pădurea în apropierea apei, făcând loc pentru
primele locuinţe, de fapt nişte barăci din lemn, care ofereau adăpost de
vitregiile vremii şi de animalele sălbatice. Astăzi, o cruce de piatră
aminteşte de locul unde diaconul romano – catolic Franz Sommer din
Oraviţa a citit prima slujbă pentru coloniştii din Steierdorf. Pentru
această festivitate, primul altar a fost amenajat pe ciotul unui fag
secular, tăiat în prealabil de către Johann Tritscher.
.jpg)
